Discurs cu prilejul învestiturii anuale 29 aprilie 2009

peter lowndes Pro Grand Master, United Grand Lodge of England


Fraților, am încredere că mă veți ierta dacă încep cu o analogie din ski. Aceia dintre voi care mă știu sunt conștienți că atunci când vorbesc, prefer să merg "off piste". Totuși, astăzi e un avertisment de avalanșă și, având în vedere că ceea ce am să spun în această după-amiază va apărea pe website-ul UGLE, în Freemasonry Today și în stenograma acestei întâlniri, cred că cel mai bine ar fi să rămân pe suprafața pregătită. Fraților, prezența voastră astăzi, a celor din Provincii, Districte și, desigur, Londra este, ca dintotdeauna, minunată. În aceste vremuri dificile, spune foarte mult despre spiritul Craftului, că atât de mulți au venit de atât de departe pentru a participa la această întâlnire importantă. Pentru cei care nu primesc onoruri oficiale astăzi, dar au venit să își sprijine Marii Maeștri Provinciali și pe cei districtuali, ori prietenii care primesc onoruri, le urez un călduros bun venit. Vă asigur că cei de la centru vă apreciază foarte mult. Trebuie întâi să îi felicit pe toți cei pe care i-am învestit această după-amiază. Înalta demnitate este conferită nu numai pentru serviciile aduse Craftului în trecut, dar și în așteptarea dedicației voastre în viitor, pentru a ne asigura că Francmasoneria continuă să exceleze. În discursul adresat Conventului din martie, Marele Maestru a menționat enorma muncă depusă de predecesorul meu, Lordul Northampton, iar eu, de asemenea, vreau să exprim oficial aprecierea mea pentru tot ce a făcut pentru Francmasonerie de-a lungul multor ani și pentru că am preluat Craftul într-o stare mai bună decât a fost în trecut.
Nu vreau să fiu neînțeles, mai este mult de făcut, dar cred că cel mai important lucru este că toate inițiativele care au fost începute în ultimii ani primesc atenția și sprijinul necesare pentru a asigura că vor aduce beneficii de durată pentru Craft.
S-au spus multe despre planul de mentorat și pe bună dreptate. Eu vreau să accentuez importanța a ceea ce a spus Marele Maestru în martie - că nu contează cât sprijin oferim unui nou membru după ce a fost inițiat, dacă nu asigurăm tuturor candidaților la inițiere o bună înțelegere, înainte să se alăture nouă, a lucrurilor pe care le așteptăm de la ei și,
într-adevăr, a ceea ce ei pot aștepta de la noi.
Dacă toți înțelegem asta și avem grijă de ei așa cum trebuie, o dată ce au devenit masoni, atunci se vor retrage mult mai puțini membri în primele luni și primii ani de apartenență la Craft, și vom avea o frăție mult mai luminată și mai împlinită.
Fraților, eu cred că niciodată, în cei 37 de ani de când sunt mason, nu a existat o perioadă în care se putea afirma cu mândrie, ca acum, că ești mason. Au trecut zilele în care ne-am fi rușinat să avem o conversație cu prietenii noștri non-masoni despre implicarea noastră în Craft. În sfârșit, avem încrederea să spunem ceea ce așteptăm și, vorbind în general, suntem încrezători că toți membrii noștri se comportă într-un mod care ajută societatea în general. Nu fac referire doar la sumele considerabile pe care Francmasoneria le donează anual activităților caritabile non-masonice; trebuie să accentuăm că de la toți membrii noștri ne așteptăm să se poarte întotdeauna într-un mod civilizat, cu respect pentru lege și față de vecini.
Noi avem un cod strict de comportament și acționăm dacă unul dintre noi întrece măsura. Asta se aplică vieții de fiecare zi, asemeni cerințelor din interiorul Craftului. Desigur, pentru a mă întoarce la ceea ce spuneam, dacă verificăm candidații cum trebuie, într-o mare măsură vom reduce posibilitatea de comportament inadecvat. Procedurile noastre disciplinare sunt foarte ferme și, sperăm, drepte. Din nefericire, din când în când, unii membri ai Craftului sunt dați afară sau suspendați. Unul dintre subiectele principale studiate: "dăunează comportamentul Fratelui reputației Francmasoneriei?" Eu sper că toți am fi de acord că dacă un Frate se poartă într-un fel anti-social sau oneros, el nu numai că dăunează reputației acestui Ordin, dar la fel de inacceptabil este și pentru întreaga sociatate. Noi vrem ca toți frații noștri să fie buni membri ai societății și utili comunității. Având în vedere că în vasta majoritate a cazurilor exact așa sunt frații noștri, e justificată mândria că suntem membri ai unei asemenea organizații.

Sursa/Source: Reprinted from Freemasonry Today, Number 7, Summer 2009, pag. 7.





Trimite articolul pe email
Lasermed

Servicii turistice speciale