GHEORGHE DAVID

Maestru Venerabil din Trecut al Lojii BUCOVINA Nr.69, Suceava

 

 

Gica DavidÎn anul 1999, la Amsterdam, am asistat la un eveniment inter­național, unde au fost invitați să conferențieze unii dintre cei mai importanți teoriticieni ai viitorului, ai evoluției tehnologice în special.

Pentru mine a fost o stimula­tivă experiență. O experiență trăită cu ochii larg deschiși. Am ascultat viziunea acelor perso­nalități științifice și tehnologice despre lumea ce avea să vină, o lume având ca principali vectori de evoluție știința și tehnologia. În fapt, o prefațare a unei noi revoluții tehnologice bazate pe internet și comunicații, ce avea să schimbe într-o măsură importantă fața omenirii.

Dar nu este prima dată când avem de-a face o cu o revoluție tehnologică. Am avut și altele de-a lungul istoriei.

Despre una dintre ele aș vrea să vă povestesc astăzi.

Într-o singură generație, poporul lui Israel a avut o dramatică și uimitoare transformare, care a făcut din această națiune o mare putere în Orientul Apropiat.

Un om cu numele David a venit pe tron și regele David a devenit unul din marii lideri ai generației sale. A fost un imens lider, favorit al voinței lui Dumezeu, un poet strălucit, filozof, scriitor, soldat genial, cu strategii folosite în bătălii și conflicte pe care oamenii le studiază încă și astăzi.

Cu două secole înaintea lui David, hitiții, un vechi popor ce a trăit în podișul Anatoliei, cu o istorie și legende ce ar merita în sine un alt simpozion, au descoperit secretul topirii și prelucrării fierului. Meșteșugul s-a răspândit încet, iar acest lucru nu a permis evreilor să îl cunoască și să îl utilizeze.

Dar David a schimbat toate acestea și a introdus epoca fierului în Israel. Vechiul Testament spune că regele David a fondat mari ateliere de prelucrare a fierului. Arheologii zilelor noastre le-au redesco­perit pe actualul teritoriu al Palestinei împreună cu alte mărturii ale acelei generații.

În locul uneltelor rudimentare făcute din lemn și piatră, Israel avea acum unelte agricole durabile și eficiente, arme și accesorii militare din fier și, în decurs de o singură generație, regatul Israel s-a schimbat complet. Se poate spune că, introducerea fierului la acea vreme a avut un impact similar cu introducerea microcipurilor pentru generația noastră.

Dar David a înțeles că există multe probleme pe care tehnologia nu le poate rezolva, că, după toate aceste tranformări tehnologice uriașe, sunt multe probleme care rămân. Și la fel de nerezolvate au rămas și pentru noi, și nu am auzit pe nimeni până astăzi să vorbească despre o soluție la aceste probleme. Aș dori să le menționez și să vă invit la o încercare de a răspunde la întrebarea:

Cum să rezolvăm cele 3 probleme rămase fără soluție?

• Prima, pe care David nu a rezolvat-o, este răul din oameni.

De unde vine, cum putem sa-l rezolvăm?

În Psalmii săi, considerați unul din cele mai frumoase capitole ale cărții sfinte, David a descris răul din specia umană. Negăsind rezolvarea pentru răul din lăuntrul său, a cerut ajutorul Creatorului spunând: „Tu, Dumnezeule, izbăvește sufletul meu!“

Să revenim la noi. Nici nu vă puteți imagina cât de contradictorii suntem! Pe de o parte putem pătrunde cele mai adânci secrete ale universului. Putem forța în mod dramatic barierele tehnologiei. Putem studia adâncurile mărilor până la mii de metri. Putem scruta galaxiile aflate la sute de milioane de ani lumină distanță.

Dar pe de altă parte, ceva nu este în ordine.

Chiar în timp ce vorbim noi aici, nave de război, soldați înarmați gata de luptă sunt aliniați în spatele frontierelor pregătiți să plece la război în Irak, Iran sau oriunde în altă parte.

Din ce cauză se întamplă asta?

De ce avem aceste războaie în fiecare generație, în fiecare parte a lumii, și alte zeci de revoluții sângeroase la fiecare 100 de ani?

Rasismul, injustiția, violența se răspândesc peste tot în lume aducând cu sine urmări tragice, suferință și moarte. Chiar și cei mai sofisticați dintre noi par să fie fără putere în încercarea de a rupe acest cerc vicios. Geniile omenirii, inclusiv cele tehnologice, sunt preocupate de aceste probleme sau în orice caz ne-ar plăcea să fie. În disperare de cauză am vrea uneori să întrebăm Oracolul despre cum să ieșim din această spirală a unei evoluții nefaste.

De fapt, întrebarea care se pune este: Cum se poate schimba omul? Cum facem ca el să nu mintă, să nu înșele, ziarele să nu fie pline de istorii despre fraudele în afaceri, în domeniul social sau chiar și în sport.

Cartea Sfântă spune că problema este în noi. În inimile și sufletele noastre. Problema este că
ne-am separat și înstrăinat de creatorul nostru, numit de noi Dumnezeu sau Marele Arhitect al Universului. Avem nevoie de un suflet izbăvit, dar așa ceva numai Dumnezeu poate să facă.

Bertrand Russell, (1872-1970), ilustru filozof britanic, logician, matematician, istoric, militant pentru reforme sociale, pacifist care nefiind o persoană religioasă, a afirmat că răul sălășuiește în inima noastră și din inima noastră el trebuie aruncat în afară.

Albert Einstein, fizician și gânditor de geniu, strălucit profesor la Universitatea Princeton, a fost întrebat de ziariști la un moment dat, de ce nu și-a luat încă doctoratul. El a răspuns cu umor: „Nu am găsit încă pe nimeni suficient de calificat să mi-l acorde!“

Revenind la tema discuției noastre, Einstein, de la înălțimea calificării sale a afirmat următoarele: „Este mai ușor să dezintegrezi plutoniu decât să dezinte­grezi spiritul răului din om“.

Sunt convins că mulți dintre voi v-ați gândit la toate acestea. Vedem oameni care beneficiind de evoluțiile tehnologiei le folosesc pentru a îngreuna evoluția ei. Am văzut minți strălucite, specialiști în tehnologia informației care lucrează ani de zile, zi și noapte, pentru a crea viruși informatici care să dărâme sistemele puse la punct de aceeași tehnologie.

Atentatele de la NY, Madrid, Londra sunt din nou exemple de folosire oribilă a tehnologiei.

Dar problema nu e tehnologia, problema este persoana sau persoanele care o utilizează.

Regele David a spus că el își cunoștea adâncurile sufletului lui, dar nu s-a putut elibera pe sine în­suși de problemele personale, de răul din sufletul lui incluzând omuciderea și adulterul. Cerând lui Dumnezeu iertarea, el a spus: „Doar tu poți să-mi izbăvești sufletul“.

Așadar suntem mai mult decât trup și minte. Suntem suflet. Și există ceva înlăutrul nostru care este dincolo de înțelegerea noastră, sufletul. Sufletul este acea parte din noi care dă sens și înțeles vieții. Este partea din noi care caută desprin­derea de rău, izbăvirea, în fapt divinitatea.

Am întâlnit cu toții mulți oameni în căutarea a ceva, ceva care nu știau ce este. Peste tot între­bările acestor oameni sunt: „De unde venim noi, de ce suntem aici, încotro mergem, ce este viața, cine sunt eu aici și acum?“

Thomas Edison a spus: „Cunoscând ce se întâmplă în lumea științei și studiind atent evoluția universului îmi vine greu să neg existența Marelui Creator la cârmă“.

• A doua problemă pe care Regele David a înțeles că nu o poate rezolva este problema suferinței umane.

Este scris în cartea lui Iov: „Omul îşi naşte singur suferinţa, precum vulturii se ridică în aer, prin puterile lor“.

Da, cu siguranță oamenii de știință au făcut multe pentru a îndepărta feluritele suferințe de om. Suntem recunoscători medicinei, biologiei, microingineriei care au putut să ne aline nouă sau apropiaților noștri micile sau marile suferințe sau să ne mențină într-o condiție medicală bună sau relativ bună. Dar, din păcate, până și în cele mai avansate societăți ale lumii avem sărăcie, avem familii cu obiceiuri autodistructive, prieteni care trădează, iar peste noi apasă presiuni phihologice uneori insuportabile. N-am întâlnit nici măcar o singură personă care să nu aibă o problemă sau pe care să fie măcar îngrijorat de o problemă.

De ce suferim? E o întrebare legitimă, dar la care nu avem un răspuns pe măsură.

• A treia problemă căreia David nu i-a găsit rezolvarea este moartea.

Într-un fel, trebuie să recunoaștem, moartea este un subiect tabu al generației noastre.

Mulți oameni trăiesc ca și cum nu vor muri niciodată. Tehnologia proiectează mitul controlu­lui asupra morții. Toate figurile cunoscute ale cinema­tografiei, spre exemplu, sunt la fel de pre­zente în conștiința noastră ca și atunci când erau în viață.

Dar moartea este inevitabilă. Există oameni care o viață întreagă se luptă între ei, politicieni, militari, ziariști, vecini, chiar rude. Toți acești oameni ar trebui să știe că, în orice tabără s-ar afla, există un lucru care îl au în comun indiferent dacă sunt de stânga sau de dreapta, dacă sunt slabi sau puternici, sau orice altceva îi separă. Toți și fiecare dintre ei vor muri într-o bună zi. Și noi toți avem în comun același lucru.

Este adesea dificil, mai ales pentru oamenii tineri, să înțeleagă că mai devreme sau mai târziu vor muri.

Așa cum spune Eclesiastul: „Așa cum nașterea își are vremea ei, și moartea își are vremea ei; săditul își are vremea lui, și smulgerea celor sădite își are vremea ei“.

L-am întrebat pe profesorul Nemeș, în ultima parte a vieții sale când semnele trecerii către Orientul Etern se amestecau cu speranțele vieții:

– „Care este cea mai mare surpriză din viața Dvs?“

– „Cea mai mare surpriză din viața mea este că… viața este atât de scurtă. Că a trecut atât de repede!“

Într-una din scrierile sale, Alexander Soljenițîn descrie un om care moare spunând celor adunați în jurul patului său: „Omul aflat sub iminența morții simte un regret teribil. Cum poate cineva să trăiască fără să simtă regretul că va trebui să părăsescă această lume?“

Blaise Pascal a avut exact aceeași întrebare în secolul al XVII-lea în Franța. Pascal este considerat arhitectul civilizației moderne. A fost un om de știință strălucit, lucrând la frontierele matematicii încă de când era adolescent. Este considerat ca fiind fondatorul teoriei probabilităților și creatorul primului model teoretic al computerului.

Și desigur mulți dintre voi ați auzit de limbajul de programare denumit după el, limbajul PASCAL.

Pascal a explorat în profunzime dilema umană a răului, suferinței și morții. A fost uimit de paradoxul acesta: până și oamenii care ating extraordinare culmi în artă, știință sau alte întreprinderi umane sunt în același timp plini de ură, ipocrizie și egoism. Poate de aceea regăsim în opera lui Blaise Pascal un remarcabil amestec de geniu și deziluzie.

În 23 noiembrie 1654, Pascal a avut o profundă experiență spirituală. A scris în jurnalul său aceste rânduri: „Mă plec astăzi, în mod absolut și umil în fața autorității Creatorului“. Pascal a înțeles nu numai că dragostea și grația divină pot să-l readucă în armonie, dar a crezut că păcatele și greșelile sale pot fi iertate. Și atunci când mori, pleci într-un loc numit Împără­ția Cerurilor. Astfel, experiența sa spirituală a mers până dincolo de observația științifică și rațiune.

El, Pascal, a fost cel care a spus binecunoscutele cuvinte: „Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le poate înțelege“.

Pentru Pascal cunoașterea științifică a pălit în fața cunoașterii lui Dumnnezeu. Când a murit, la vârsta de 39 de ani, a fost pregătit astfel să-și întâlnească Creatorul.

Regele David a trăit până la 70 de ani, o vârstă înaintată pentru acea epocă și la rândul său când a trebuit să înfrunte moartea a scris următoarele cuvinte către Dumnezeu: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mîngîie“.

Îl regăsim astfel pe regele David senin, cu pace în suflet, pregătit astfel pentru marea trecere.

• Acestea sunt cele 3 mari dileme ale omului care au străbătut timpurile și conștiințele oamenilor vreme de 3 milenii.

Nu avem încă un răspuns la ele, iar tehnologia s-a dovedit atunci ca și acum neputincioasă.

Să ne întoarcem așadar privirea către spirituali­tatea noastră, încercând să înțelegem sensul și menirea sufletului nostru. Această introspecție poate să ne ofere speranța pentru viitor.

Dar sufletul nu oferă răspunsuri, oferă doar jaloane printre care trupul și mintea noastră își croiește drum.

Iar acest drum se numește DESTIN.

Voi încheia cu un tribut adus gândirii ebraice, text pe care îl regăsim în Talmud:

„Fii atent la gândurile tale | Pentru că ele vor deveni cuvinte | Fii atent la cuvintele tale | Pentru că ele vor deveni fapte | Fii atent la faptele tale | Pentru că ele vor deveni obiceiuri | Fii atent la obiceiurile tale | Pentru că ele vor deveni caracterul tău | Fii atent la caracterul tău | Pentru ca el va deveni sufletul tău | Fii atent la sufletul tău | Pentru că el va fi destinul tău“.