EUGEN OVIDIU CHIROVICI

Mare Maestru din Trecut, Marea Lojă Națională din România
Director de Onoare al revistei FORUM MASONIC

 

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERAIntrasem în Craft de doar cinci-şase ani când am avut ocazia să particip la o întâlnire restrânsă cu o personalitate masonică din străinătate, prin bunăvoinţa Prea-Respectabilului Frate Gheorghe Comănescu, Mare Maestru la data aceea.

Ţinuta a fost urmată de o agapă. Discuţiile erau relaxate şi se axau mai ales pe motivaţiile celor care bat – în România sau aiurea – la porţile Templului.

La un moment-dat a luat cuvân­tul unul dintre Fraţii români, demni­tar la ora aceea în Marea noastră Lojă. Primise lumina în urmă cu patru ani.

I-a explicat timp de aproximativ un sfert de oră musafirului nostru ce crede el despre Masonerie, despre istoria acesteia şi despre rolul pe care Craftul ar trebui să-l joace în societatea contemporană. I-a mărturisit că încă din primii ani după căderea comunismului, când avusese ocazia să citească mai multe cărţi despre Francmasonerie, s-a simţit iremediabil atras de filozofia acesteia şi a avut certitudinea unei chemări lăuntrice. A subliniat că înainte încă de-a fi primit în sânul unui Atelier – deci de a fi consacrat şi recunoscut de Fraţi ca un membru just şi perfect al Ordinului – s-a considerat Mason, prin atitudinea faţă de oameni şi prin setul de valori morale şi intelectuale pe care pe deplin le împărtăşea. A încheiat fericit şi uşor îmbujorat prin a spune că Francmasoneria este viaţa lui.

Discursul căpătase, treptat, tente uşor sforăitoare, care îmi aminteau de şedinţele partidului comunist de pe vremuri (nu am fost membru PCR, aşadar amintirile decurgeau din filmele, cărţile şi poveştile amicilor pe această temă). Mi-am spus că lungimea intervenţiei – care se preschimbase într-un adevărat discurs – era disproporţionată (la urma-urmei, eram acolo să învăţăm, nu să-i învăţăm pe alţii) iar patetismul său ar fi fost poate de apreciat dacă nu ar fi venit din partea unui Frate cu o experienţă masonică destul de subţire.

În cele din urmă, uşor istovit, omul s-a oprit din vorbit, iar oaspetele nostru a întrebat dacă poate să spună şi el ceva. A primit permisiunea din partea Marelui Maestru şi iată ce a spus:

Era membru al Craftului de peste patru decenii şi trecuse prin cam toate demnităţile posibile, mai puţin prin aceea de Mare Maestru, fiind o persoană cu o carieră importantă în domeniul său de activitate, deci având la dispoziţie un timp limitat pentru activităţi extrapro­fesionale. Călătorise în toată lumea ca reprezentant al Marii Loji din care Atelierul său facea parte şi cunoscuse în peregrinările lui sute de personalităţi masonice din zeci de ţări. Ce este Francmasoneria? Nu are trufia să creadă că poate oferi un răspuns plauzibil, ne-a mărturisit el. Sigur, un răspuns care să nu fie formal şi care să treacă dincolo de o definiţie DEX. Are peste şaizeci de ani, dar speră că Dumnezeu i-a mai lăsat destui pentru a aprofunda învăţăturile şi speră că, până când îi va sosi ceasul, să înţeleagă măcar o minusculă parte din tot acest tezaur spiritual care este Francmasoneria.

Îmi aduc aminte că după această intervenţie, care nu a durat decât unul sau două minute, la masă s-a lăsat o tăcere uşor jenantă. Vorbindu-ne despre ceea ce nu ştia, omul respectiv ne-a spus mai multe decât ar fi făcut-o într-un discurs de o jumătate de oră despre ceea ce ştia.

Asta pentru că o precondiţie a învăţării este acceptarea faptului că nu ştii nimic despre domeniul pe care îţi propui să-l studiezi, din vocaţie sau doar întâmplare. Ştiu că sună banal, însă şi lucrurile banale trebuie repetate uneori, altminteri sunt lesne uitate.

 

PS: Mi-am adus aminte cele de mai sus într-una din zilele trecute, când într-un comentariu postat la un articol din ediţia online a unui cotidian, un anonim care se pretindea membru al MLNR deplângea starea jalnică în care a ajuns Francmasoneria română, o structură în care el şi alţi „intelectuali autentici“ se simt stingheri. Intelectualul nostru scria „noştri“ cu doi de „i“.