CLAUDIU IONESCU de vorbă cu
Marele Maestru al Marii Loji a Moldovei

1Prea Respectabile Frate Mare Maestru, te rog să ne prezinţi si­tua­ţia actuală a Marii Loji a Moldovei. Câte loji sunt, câţi membri are MLM, cu câte Mari Loji aveţi relaţii fraterne? Aveţi loji în alte limbi decât română?

Consacrarea Marii Loji a Moldovei a avut loc la 7 iunie 1997 în oraşul Chişinău, Republica Moldova. Marea Lojă a Moldovei este unica organi­zaţie masonică regulară de pe teritoriul Republicii Moldova. Marea Lojă a Moldovei este recunoscută şi întreţine relaţii fraterne cu 133 Mari Loji din lume. Din obedienţa Marii Loji a Moldovei fac parte 16 loji regulare active. Ţinutele lojilor masonice, în majoritatea cazurilor, se desfăşoară în limba română, două loji îşi desfăşoară ţinută în limba rusă şi una din loji – în limba franceză. Anul acesta urmează să consacrăm o lojă, care planifică să-şi organizeze ţinutele în limba engleză.

Situaţia actuală a Marii Loji a Moldovei cores­punde stării lucrurilor din Republica Moldova – situaţiei economice, politice, sociale, etc. De fapt, alfel nici nu poate fi, deoarece Marea Lojă a Moldovei este o parte integrată a societăţii moldoveneşti cu toate lucrurile, atât pozitive, cât şi negative care persistă la noi. Luând în consi­deraţie, că Marea Lojă a Moldovei este formată, de regulă, din cei mai destoinici reprezentanţi ai societăţii noastre, problemele care chinuie poporul nostru sunt percepute de fraţii masoni cu o deosebită ascuţime şi sensibilitate, dar şi cu dorinţa de a nu sta de o parte, de a participa pe măsura puterilor la soluţionarea lor. Fraţii masoni ai Marii Loji a Moldovei, promovând principiile masonice, îşi aduc aportul binemeritat la sporirea nivelului de moralitate în societate, la ameliorarea feno­menelor negative din societatea moldovenească precum sunt: corupţia, justiţia dependentă, promovarea persoanelor la funcţii importante de stat după criteriul de rudenie şi devotamentului personal etc.

Ce personalităţi moldoveneşti au făcut/fac parte din Masonerie?

2În rândurile fraţilor din masoneria moldove­nească sunt mai multe personalităţi de valoare din Republica Moldova – reprezentanţi al mediului academic, rectori de universităţi, savanţi, oameni de cultură, deputaţi, membri de guvern. Evident, ca să pot nominaliza pe cineva, trebuie să am acceptul fratelui respectiv. Pentru noi este foarte important ca în rândurile masonilor sunt iniţiaţi tot mai mulţi tineri.

Însă, luând în consideraţie că Masoneria în ţara noastră este încă destul de tânără, imaginea şi esenţa adevărată a mişcării masonice din Republica Moldova şi din întreaga lume este mediatizată neîndestulător şi nu tot timpul pozitiv. Deseori, răuvoitorii sau persoane iresponsabile răspândesc informaţii incorecte sau chiar negative privitor la fenomenul mişcării ma­sonice. De aceea, una din cele mai importante şi fireşti sarcini în activi­ta­tea noastră este promo­varea adevărului despre masonerie şi principiile masonice.

Cât de vizibilă este azi Masoneria în Moldova? Care este gradul de impli­care al Masoneriei în viaţa publică (acte de caritate etc)?

În condiţiile de azi aş dori ca Masoneria moldo­venească să fie mult mai activă şi mai implicată în soluţionarea proble­me­lor răspândite în societatea noastră. Masonii con­tempo­rani ar trebui să urmeze exemplul stră­mo­şilor noştri – masonii din secolele trecute, care şi-au înscris numele în istoria acestui pământ doar prin fapte bune. Necesitatea implicării fraţilor masoni în combaterea fenomenelor negative din societatea moldovenească este firească, deoarece Masoneria are ca fundament moral credinţa în Dumnezeu iar esenţa Masoneriei este de ordin democratic şi moral.

Care sunt relaţiile Marii Loji a Moldovei cu autorităţile statului şi cu mass-media? Dar cu Biserica?

Marea Lojă a Moldovei n-are nici un fel de rela­ţii oficiale cu autorităţile statului. Într-un timp, în Marele Consiliu al MLM se discută ideea de a dobândi recunoaşterea din partea statului a calităţii de organizaţie de utilitate publică. Dar mai mulţi fraţi din Europa ne-au sfatutit să nu facem acest lucru, dacă dorim să rămânem independenţi de stat.

Unul din principiile de bază ale masoneriei este credinţa în Dumnezeu. Dar relaţiile Marii Loji a Moldovei cu Biserica moldovenească sunt neutre.

Crezi că oamenii din ziua de astăzi mai au nevoie de Masonerie ca în trecut? 

Cred că oamenii din ziua de astăzi au nevoie de Masonerie, poate mai mult ca în trecut. În societatea contemporană oamenii au mai mare nevoie de realizarea cât mai largă în viaţă a principiilor masonice, deoarece mult mai mare răspândire au astfel de fenomene ca ateismul, imoralitatea, criminalitatea etc.

În opinia ta, Masoneria din Est este diferită de cea din Vest?

Masoneria din ţările de Est diferă de cea din Vest prin faptul că mai multe generaţii de oameni au trăit în perioada dominaţiei ideologiei comuniste care, după cum se ştie, nu agrează Masoneria. Din această cauză, chiar şi în ziua de azi, poţi întâlni persoane care percep masoneria ca ceva suspect, negativ, ca o sectă. Cu toate că Masoneria este respectată în întrega lume având un caracter tradi­ţional şi simbolic, pentru ca mişcarea masonică să-şi ocupe locul binemeritat în societatea noastră, va fi necesar de mai mult timp şi mai multă activitate în folosul oamenilor.