MICHAEL BAIGENT

Editor al Revistei Freemasonry Today, UGLE

 

 

Michael BaigentFrancmasoneria este o călătorie. Este o iniţiere într-un fel de a înţelege probleme mai mari decât cele superficiale sau cele evidente; simbolurile sale sunt marcatori de drum.

Pe măsură ce facem primii noştri paşi mişcându-ne din întuneric înspre lumină, suntem iniţiaţi în primul dintre secretele şi misterele Craftului. Sfârşim prin a intra simbolic într-o cameră arcuită pentru a descoperi acel misterios cuvânt care până atunci este ascuns în spatele unui înlocuitor.

Această călătorie, oricât de simbolică si alegorică ar fi, este totuşi reală: ea poate schimba un bărbat, îl poate învăţa moralitate, compasiune şi înţelegere. Şi acesta este scopul său.

Totuşi, este foarte uşor să luăm această călătorie masonică ca un simplu exerciţiu intelectual, să devenim competenţi în practica rituală şi să servim în toate funcţiile lojii şi toate celelalte. Dar a privi în această manieră înseamnă a rata ce e important: Comitetul Festiv sărbătoreşte succese, nu prestigiu.

Călătoria Francmasoneriei este, în esenţă, o desfăşurare spirituală. Pe măsură ce trecem prin variile experienţe ale gradelor, dobândim perspectivă, înţelegere şi încredere în poziţia noastră în lume, în comunităţile noastre şi în compania fraţilor noştri masoni. Bineînţeles, suntem capabili să o facem numai dacă suntem încurajaţi să gândim profund ceea ce facem.

Este o călătorie individuală: candidatul este punctul focal al lojei pe măsură ce progresează prin grade. Candidatul este confruntat cu provocări şi lui i se pun întrebări. Candidatul depune jurământul şi trebuie să stea drept în faţa tuturor fraţilor. Candidatul are experienţa ‘morţii maestrului nostru’ şi el recunoaşte atât natura trecătoare a vieţii şi sursa interioară a spiritului – acel ‘principiu vital şi nemuritor’ care îl ghidează dacă, după cum spune ritualul nostru, el ‘continuă să asculte’.

Punctul important este că numai candidatul păşeşte de-a lungul gradelor şi are experienţa provocărilor şi descoperirilor. A diminua această experienţă este a pune în pericol Francmasoneria şi pe candidat de asemenea.Claudiu Ionescu + Michael Baigent

Pericolul pentru Francmasonerie e evident: a iniţia mai mulţi candidaţi deodată înseamnă a păşi pe o pantă alunecoasă care ar schimba Francmasoneria dintr-o societate iniţiatică într-o ‘fabrică de diplome’.

Într-adevăr nu este necunoscut pentru unele jurisdicţii masonice de peste ocean să iniţieze sute şi chiar mii deodată.

În New York în 2003, de exemplu, 2100 de bărbaţi au fost iniţiaţi,  avansaţi la gradul de Calfă şi apoi iniţiaţi Maeştri într-o singură zi. Ce vor fi crezut candidaţii şi organizatorii oricine poate bănui. Poate că acele onorarii în plus generate de un asemenea influx s-au dovedit prea atrăgătoare pentru a rezista tentaţiei? Vorbind personal, asta nu este o Francmasonerie în care aş vrea să intru.

Cel de-al doilea pericol îl priveşte pe candidat: că ar putea vedea ceremonia ca pe un simplu exerciţiu intelectual, o piesă într-un act, fără consecinţe pentru viaţa lui. Un asemenea om a fost trişat; nu a primit şansa de a trăi pentru el însuşi ceva de profunzimea spirituală a Francmasoneriei. Poate că va pleca după câţiva ani, neinspirat şi neimpresionat de Craft.

Sau, şi mai rău, poate rămâne dar petrecându-şi timpul alergând frenetic după bijuterii şi promovări, pentru a se folosi de Francmasonerie nu ca de o sursă de înţelegere şi îmbunăţire personală, ci de mărire; asemenea francmasoni fac rău Frăţiei noastre.

Pentru a ne ajuta să atingem profunzimile şi să ne explicăm simbolurile avem Oratorii noştri; pentru a fi ghidaţi de cei care de multă vreme fac călătoria avem Mentorii noştri. Amândoi sunt vitali păstrării sănătăţii şi creşterii Craftului nostru – o frăţie care e în special importantă astăzi, când lumea noastră trece prin asemenea tulburări morale şi economice.

Nu este în dubiu faptul că Arta noastră s-a dezvoltat dintr-o sursă de mare înţelepciune: Iubirea Fraternă, Ajutorul, şi Adevărul arată asta foarte clar.

Toate cele trei sunt importante, dar ultimul este mult mai greu de înţeles în totalitate, pentru că Adevărul înseamnă profunzime. De-asta este imposibil de definit ori de limitat.

Adevărul nu este de văzut în sensul legal sau exprimat ca un fel de ordin ce nu poate fi schimbat. Adevărul e mai mare decât asta.

Poate fi numit cu folos ‘Integritate’, adică ne referim la interconectările şi armonia a tot ce vedem în jurul nostru: denotă oceanul din care nu vedem decât picături în vânt.

În plus, putem spune că are legătură cu echilibrul, completarea, întregul. Pe scurt, este un fel de a ne referi la probleme spirituale. Desigur, aici limbajul devine repede insuficient; nu putem vorbi despre asta, ci numai putem trăi asta.

Adevărul trebuie trăit individual. Şi marile noastre principii antice cer să avem această şansa.