EUGEN OVIDIU CHIROVICI
Mare Maestru din Trecut, Marea Lojă Națională din România
Director de Onoare al revistei FORUM MASONIC
La începutul anilor 1990, atitudinea societății românești vizavi de Francmasonerie era mai mult decât ambiguă.
Pentru că mulți dintre „părinții fondatori” ai României moderne aparținuseră Ordinului, regimul comunist preferase să păstreze tăcerea asupra subiectului decât să încerce demonizarea mișcării, așa cum se întâmplase în alte țări socialiste, cum ar fi Polonia. Prin urmare, după 1990, societatea românească nu era în mod necesar ostilă ideii de Masonerie, însă confuzia domnea pe toate palierele. Prima șarjă de literatură de specialitate, care cuprindea și reeditări ale unor lucrări explicit antimasonice din perioada interbelică, a sporit și mai mult această confuzie, care oscila între a-i atribui Ordinului toate mișcările politice și sociale semnificative din ultimul secol, pe de-o parte, și a-i minimaliza complet contribuția reală la obținerea independenței statale și la dezvoltarea statului modern român, pe de alta.
Undeva în 1996, un coleg de la „Curierul național”, care nu știa ca aparțin Ordinului, îmi explica doct că posesorii Gradului 33 din Ritul Scoțian au dreptul să ordone execuții, iar un medic îmi mărturisea ca francmasonii se ocupau cu magia neagră și puteau, printre altele, să leviteze.
Cam aceasta a fost paradigma culturală și socială în care revista „Forum Masonic” și-a făcut timid apariția, iar pentru a-i comensura exact rolul jucat în devenirea Masoneriei Regulare în țara noastră trebuie întotdeauna să subliniem dificultatea unui asemenea demers la finele anilor 1990.
Am avut plăcerea să-i acord un interviu lui Claudiu în 2001, când revista abia se născuse, și am realizat încă de atunci rolul pe care un asemenea demers jurnalistic putea și trebuia să-l joace în lămurirea controverselor și risipirea anumitor confuzii, în primul rând în interiorul Breslei. Doi ani mai târziu, când Frații mi-au făcut onoarea de-a mă alege Mare Maestru, am creat și promovat un parteneriat activ între Marea Lojă Națională din România și publicație, parteneriat care mereu s-a vădit mai mult decât util ambelor entități. Am promovat revista în străinătate și l-am ajutat pe Claudiu să alcătuiască o echipă onorifică de conducere care cuprindea nume importante ale Lanțului Universal: Thomas W. Jackson (US), Chaim Henry Gehl (Israel), Alberto Menasche (Elveția) și așa mai departe. Am menținut amândoi acest parteneriat navigând, uneori cu dificultate, printre invidii, diversiuni și confuzii care ar fi putut lesne îngropa această inițiativă vitală.
Treptat, revista a devenit un reper în peisajul editorial de specialitate din Europa și din lume, în condițiile în care alte publicații similare din țări cu tradiție și-au dat între timp obștescul sfârșit, strivite de dificultăți financiare, dezinteres și prejudecăți. Parafrazându-l pe William Faulkner, putem spune că „Forum Masonic” s-a încăpățânat în toți acești ani nu doar să existe, ci și să învingă.
Încercând să sublinieze ideea unui subiect dificil de abordat și explicat, Winston Churchill l-a definit la un moment dat ca fiind „a riddle, wrapped in a mystery, inside an enigma” (o ghicitoare înfășurată într-un mister, ascuns într-o enigmă). Chiar și pentru cioplitorii pietrei brute, după mai bine de trei secole de existență Francmasoneria rămâne un labirint. Iar o publicație de ținuta „Forumului Masonic” a avut și are menirea de a lumina, măcar din când în când, câte un ungher al acestui formidabil drum.
Florența, Aprilie 2025
