CLAUDIU IONESCU
de vorbă cu
JAMES DEAN COLE
Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu Mamă al Lumii al RSAA
Oaspetele nostru special de astăzi este James Dean Cole 33, Ilustrul și Prea Puternicul Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu Mamă al Lumii al Ritului Scoțian Antic și Acceptat, de la Washington D.C. Sunt profund onorat pentru că ai acceptat să ne acorzi acest interviu. Îți mulțumesc, Frate Jim!
Mulțumesc. Este o plăcere și o onoare că îmi iei un interviu și aștept cu nerăbdare discuția noastră.
Îți mulțumesc încă o dată. Dragul meu Ilustru Frate Jim, te rog spune-ne ce părere ai despre cea mai recentă ediție – cea de-a douăzeci și una – a Conferinței Mondiale a Consiliilor Supreme, care a avut loc la București în luna mai a acestui an [2025].
Am fost foarte mulțumit. Sincer să fiu, nu vizitasem până acum frumoasa țară care este România și am fost plăcut surprins de frumusețea țării, de arhitectură. Întâlnirea a fost organizată foarte bine. Mi se pare că a fost o ocazie minunată să ne întâlnim toate Consiliile Supreme – cred că au participat 59 de Consilii Supreme – și, pe lângă acest lucru, m-a bucurat fraternalismul manifestat, nu doar în cadrul întâlnirilor, ci și, mai ales, în afara lor. În general, adevărata valoare a acestor conferințe este ocazia de a ne întâlni față în față, pentru că nu avem aceste ocazii – e important mai ales pentru cei din America de Nord, America de Sud și Africa să se poată întâlni, relaționa și discuta cu liderii din țări europene. În țările europene, dat fiind că sunt mult mai apropiate geografic, este mai ușor să se comunice mai frecvent față în față. Când vine laolaltă toată lumea se creează un sentiment minunat, putem discuta cu oameni din lumea întreagă despre Francmasonerie și să înțelegem ce avem în comun, faptul că ne confruntăm cu probleme similare. A fost o Conferință foarte reușită în acest sens. În opinia mea, cel mai bun lucru din cadrul ei a fost faptul că a oferit calitatea de membru celor două Supreme Consilii Prince Hall din Statele Unite. Bineînțeles, acest lucru înseamnă o recunoaștere a problemelor îndelungate pe care le-am depășit în Statele Unite, însă vorbim despre probleme cu care Fraternitatea din Statele Unite s-a confruntat din pricina societății americane pe parcursul câtorva sute de ani. M-a bucurat foarte mult să văd că Francmasoneria depășește acele probleme sociale. Am lucrat la recunoașterea și acceptarea Francmasoneriei Prince Hall în mod deosebit mare parte din cariera mea masonică, așadar ce s-a întâmplat la conferință mi-a adus o mare satisfacție. Am planificat întâlnirile viitoare, urmează să ne întâlnim în Peru peste cinci ani, iar apoi pe continentul african, cinci ani mai târziu. Așadar am planificat locurile viitoare și am decis ca până la următoarea Conferință Comisia de Acreditare – pe care în clipa de față o conduc – să-și continue activitatea. Acest lucru ne va permite să evaluăm și să lucrăm cu înțelepciune la problemele de recunoaștere fraternă din cadrul Conferinței Mondiale până la următoarea ediție, în loc să așteptăm până cu câteva luni înainte de ea. Am avut parte de mâncare bună, divertisment bun, vreme bună și, datorită unei agende foarte bine planificate, am avut posibilitatea să ne bucurăm de o țară minunată. Arhitectura și istoria României mi-au plăcut foarte mult.
Îți mulțumesc. Am auzit deseori spunându-se – și îndrăznesc să cred la rândul meu – că Ritul Scoțian este „Universitatea Francmasoneriei”. Este Ritul Scoțian mai ofertant decât alte structuri masonice? Tu ce crezi?
Cred foarte mult în afirmația aceea. De exemplu, în Ritul Scoțian publicăm mai multe cărți decât, probabil, toate celelalte structuri masonice la un loc. În Jurisdicția de Sud avem un curs prin corespondență denumit „Master Craftsman Program”, avem o Societate de Cercetare a Ritului Scoțian, care efectuează cercetări despre istorie masonică și subiecte ezoterice. Punem accent pe educație în întreaga noastră organizație. În Jurisdicția de Sud îi susținem financiar pe tinerii care vor să-și continue educația și se străduiesc să intre la facultate, le oferim burse. Finanțăm și programe RightCare care îi ajută pe copiii cu tulburări de comunicare să aibă parte de o educație mai bună și eficientă. Pe măsură ce capacitățile lor de comunicare se îmbunătățesc, fiecare dintre ei are posibilitatea să învețe mai mult și mai bine. Așadar, avem multe motive pentru care facem acest lucru. Structura Gradelor noastre, dacă ne gândim la Ritul Scoțian, oferă informații suplimentare despre Loja Albastră, de bază, sau primele trei Grade ale Masoneriei. Așadar, ne ocupăm de educație chiar și în interiorul Ritualului nostru, pentru că oferim informații despre povestea masonică originară.
În multe țări există probleme între Marile Loji și Supremele Consilii, generate de orgoliile uriașe ale conducătorilor. Te rog să fii amabil și să le dai o lecție pe acest subiect celor care se consideră niște guru absoluți. Ai fost și Mare Maestru al Marii Loji din Virginia în 2001, așadar poți vorbi din ambele perspective.
Așa este, am fost Mare Maestru acum aproape douăzeci și cinci de ani și îmi dau seama de provocările cu care se confruntă Marii Maeștri. Datorită muncii mele în decursul celor douăzeci și cinci de ani din Ritul Scoțian înțeleg și provocările cu care se confruntă Ritul Scoțian și alte structuri masonice atunci când au de a face cu Marile Loji și Marii Maeștri. Cu toții avem orgolii, cu toții avem o anumită mândrie personală. Ce încerc eu să-mi amintesc este că, în opinia mea, cel mai important instrument sau simbol al Maestrului Mason este Nivela. Tocmai m-am întâlnit cu patruzeci de Mari Maeștri la ședința Imperial Shrine, unde timp de două zile am stat de vorbă cu toți, facilitând discuții între ei. Eu sunt Mare Maestru din Trecut, mai aveam doi colegi care mă ajutau să conducem ședința, la rândul lor Mari Maeștri din Trecut, așadar în încăpere erau patruzeci și trei de Mari Maeștri și Mari Maeștri din Trecut – se punea problema cum am putea discuta ceva. Așa cum am sugerat la început, trebuie să ne amintim ce ne învață Nivela, și anume că trebuie să ne întâlnim cu oricare Maestru Mason pe Nivelă. Nu spune nicăieri că „nu e nevoie să faci asta dacă deții o anumită funcție” – spune că „e nevoie să faci asta”. Așadar, pe vremea când eram Mare Maestru, provocarea era să am grijă ca, fără să renunț la răspunderea sau autoritatea postului, să comunic cu toți membrii la fel, în același mod. Indiferent dacă masonul respectiv se întâmpla să fie Maestru Venerabil al unei Loji sau Ofițer al unei Mari Loji sau conducătorul unei structuri masonice, cum ar fi Ritul Scoțian, am comunicat cu ei la fel. Sunt ferm convins că, indiferent de titlul pe care îl deții, există anumite moduri în care nu trebuie să comunici cu un alt Maestru Mason. Există și o expresie – să nu-i vorbești cuiva de sus. Ar trebui să întâlnești persoana pe Nivelă și să comunici pe Nivelă. Asta nu înseamnă că renunți la capacitatea de a lua vreo decizie sau la capacitatea de a-ți duce la bun sfârșit îndatoririle de Mare Maestru sau, în cazul meu, de Mare Comandor. De exemplu, când abordez un membru în calitate de Mare Comandor încerc să nu fac referire la titlul meu, să nu aduc în discuție o formulare de genul „Sunt Mare Comandor, iar pentru că sunt Mare Comandor o să fac cutare și cutare lucru” – nu fac așa ceva. În schimb, încerc să aflu „Care este cel mai bun lucru pe care trebuie să-l facem? Ce se potrivește cel mai bine în situația dată? De ce încerci să faci așa și nu ai face altcumva?” – nu spun „Eu sunt Mare Comandor și îți zic să faci în felul acesta”, pentru că nu mi se pare că știu totul. În clasele 1-4, învățătorul care probabil mi-a plăcut cel mai mult mi-a spus: „Ziua în care încetezi să mai înveți este ziua în care începi să mori.” Așadar, dacă vrei să trăiești o zi în plus, trebuie să înveți ceva chiar astăzi. În opinia mea, unul dintre motivele pentru care mă întâlnesc cu alții pe Nivelă, chiar și înainte de a deveni francmason, este acela că pot să învăț ceva de la oricine. Eu nu știu totul. Așadar, ori de câte ori ajung să-mi folosesc titlul – „O să facem așa pentru că sunt Marele Comandor și așa am spus eu” – înseamnă că nu am evaluat și explicat corect situația. De asemenea, dacă sunt nevoit să-mi folosesc titlul ca să obțin ceva, probabil că am dat greș, după părerea mea. Pentru a evita așa ceva, în oricare parte a lumii, îi încurajez pe lideri să se întâlnească cu alți lideri și cu membrii lor pe Nivelă. Asta nu înseamnă să renunți la ceva, nu-i răpește nimănui vreun titlu. După părerea mea, e cel mai masonic gest pe care-l poți face în viață – să discuți cu oricine de la egal la egal, pentru că nimănui nu-i place să i se vorbească de sus. Tuturor le place să fie tratați cu considerație, iar când te porți cuviincios cu oamenii le vezi imaginea de ansamblu. Când sunt desconsiderați, observi cum apare o rezistență și n-o să ai o imagine completă, n-o să descoperi amploarea problemei dacă încerci s-o cauți dând cu parul în stânga și-n dreapta. Singurul mod în care descoperi toate aceste informații este să te întâlnești cu omul pe Nivelă – atunci o să se deschidă. Nimeni nu se deschide în fața cuiva despre care simte că e deasupra, așa că nu ar trebui să-i luăm pe alții de sus.
A fost o lecție de leadership foarte interesantă. Îți mulțumesc foarte mult. Sper ca unii lideri să învețe ceva din această parte a interviului. Frate Jim, care este cea mai dificilă problemă cu care se confruntă Francmasoneria în ziua de azi?
Există două probleme dificile. Despre una tocmai am vorbit. Avem o problemă la toate nivelurile Fraternității – indiferent că vorbim despre Lojă, despre Consistoriul Ritului Scoțian –, și anume că nu ne întâlnim pe Nivelă. A doua problemă este că nu suntem pregătiți să le comunicăm non-masonilor cine suntem și ce facem. Din mai multe motive, nu suntem capabili să le vorbim non-masonilor despre ce facem și cine suntem. Cred că o parte din chestiune, dacă ne gândim la începuturile ritualului nostru, este generată de protejarea secretelor, însă nu le explicăm membrilor unde se termină secretul și unde încep informațiile pe care le putem împărtăși. De asemenea, nu ne pregătim membrii cu privire la ce să spună, cum să răspundă la întrebările despre Fraternitate. Așadar, pentru că nu știm să comunicăm cine suntem și ce facem, ajungem să construim în jurul nostru o aură sau o percepție din partea non-masonilor cum că am fi o „societate secretă” care face tot felul de lucruri rele. Bineînțeles, nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr, însă nu comunicăm cum trebuie. Așadar, capacitatea noastră de a comunica cu non-masonii este una dintre cele două mari probleme cu care ne confruntăm.
Crezi că în ziua de azi lumea are nevoie de Francmasonerie la fel de mult ca în trecut? S-a erodat cumva Francmasoneria? A devenit mai degrabă o organizație filantropică? Care este situația în Statele Unite?
Cred că lumea în general, dar mai ales societatea americană, are nevoie mai mult ca niciodată de francmasoni care să-și ducă viața într-o manieră masonică. Cred că principiile Francmasoneriei au clădit această țară, francmasonii au ocupat locuri de frunte la întemeierea acestei țări și cred că dacă ne uităm peste tot în lume vedem că multe dintre țări au fost începute sau întemeiate, sau civilizațiile le-au fost mult îmbunătățite de Fraternitatea Masonică. Deci, da, cred că avem cu siguranță nevoie de așa ceva. Din nou, abordarea de a te întâlni cu celălalt pe Nivelă – e suficient să ne uităm la rețelele de socializare și știrile de la televizor și din alte locuri ca să vedem oameni care le vorbesc de sus altora, sau care îi critică, sau care în loc să încerce să învețe unii de la alții își aruncă invective și jigniri, sau îți oferă o singură versiune a adevărului, sau doar o jumătate de adevăr și au impresia că ar fi tot, când, de fapt, nu este. Pe de o parte ai adevărul, iar pe de alta minciuna, dar oamenii mă tachinează uneori că sunt foarte categoric în privința asta. Dar, așa cum le-am spus și copiilor mei când erau mici, „dacă nu-mi spui adevărul, înseamnă că mă minți, și ai face bine să nu te prind cu minciuna.” Cred că, dacă principiile Francmasoneriei ar fi urmate mai îndeaproape în societate, și de masoni, și de non-masoni – cu alte cuvinte, dacă s-ar întâlni pe Nivelă, dacă s-ar trata reciproc corect, dacă nu i-ar vorbi pe alții pe la spate, dacă atunci când cineva ar face o greșeală altcineva i-ar pune o mână pe umăr și i-ar șopti sfaturi bune la ureche, toate lucrurile pe care masonii promit să le facă –, atunci toate societățile din toate țările ar avea de câștigat.
Te rog să împărtășești cu publicul nostru remarcabila ta experiență masonică internațională. Există diferențe între Francmasoneria din Orient și cea din Occident? Dar între America de Sud și cea de Nord? Care tip de Francmasonerie crezi că se apropie cel mai mult de ceea ce ar trebui să fie Francmasoneria? Te rog să descrii asemănările și să ne vorbești despre diferențele dintre diferite abordări locale asupra Frăției.
În primul rând, nu sunt specialist în privința ritualului, nici chiar în unele părți din țara mea, darămite în numeroase alte țări din lume. Dar pot să-ți spun următorul lucru: în Statele Unite și în alte părți din America de Nord și de Sud există tendința ca Francmasoneria să aibă relevanță pentru un public mult mai numeros. În Europa în mod special există în general un eșantion mai restrâns al celor cărora li se adresează Francmasoneria. Acest lucru are parțial legătură cu abordarea față de Ritual. În Europa în mod deosebit aceasta este mult mai metodică și durează mai mult să treci prin Grade. În masonerie există așa-numitele ținute. În cadrul unei ținute poți să intri ca Maestru Mason și să pleci de acolo a doua zi după-amiază în calitate de Maestru Mason de Rit Scoțian în Gradul 32. În multe țări nu se merge până la Gradul 32 aproape niciodată, doar foarte rar. În Ritul Scoțian din Statele Unite, cineva este membru deplin când ajunge la Gradul 32, ceea ce în general se întâmplă la nivel de săptămâni sau zile. În alte părți ale lumii, de exemplu în Anglia și Țara Galilor, membru deplin este considerat cel care ajunge la Gradul 18, iar orice altceva dincolo de acesta este mai degrabă un Grad sau titlu onorific. Situația diferă de la caz la caz. De exemplu, diferă în toată lumea numărul de membri activi dintr-un Suprem Consiliu. Unii au câteva zeci, Anglia și Țara Galilor au nouă, Jurisdicția de Sud – Consiliul meu Suprem – are treizeci și trei, Jurisdicția de Nord – cu care ne învecinăm – are șaizeci și șase. Numerele diferă chiar și în această privință. Cât despre care dintre tipurile de Francmasonerie ar fi mai bună, iată ce spun eu, valabil chiar și în interiorul jurisdicției mele. Trebuie să recunoaștem că orice structură masonică de oriunde din lume este înrădăcinată într-o anumită cultură. Fiecare Lojă din Statul Virginia, unde am fost Mare Maestru, își are propria cultură. Fiecare e obișnuită să facă anumite lucruri în cadrul ținutelor, să servească un anumit fel de mâncare într-o anumită perioadă din an, pentru că acest lucru este o parte din identitatea lor. Oriunde în lume, câtă vreme bărbații buni se strâng laolaltă și construiesc o legătură bazată pe principiile noastre comune, atunci aceea este cea mai bună formă de Francmasonerie pentru ei. Nu există cea mai bună formă valabilă pentru orice țară, e foarte greu să translatezi așa ceva deoarece culturile sunt diferite, bărbații au crescut în societăți diferite, s-au confruntat cu probleme diferite și, prin urmare, când vin laolaltă, câtă vreme există un liant fratern care să-i unească, atunci Francmasoneria lucrează acolo. Așadar, indiferent dacă Ritualul are 32 de Grade sau 18 sau dacă primești un Grad pe an, aceste lucruri nu contează. Important este dacă liantul iubirii și afecțiunii frățești îi unește pe membri – dacă da, atunci acolo există o entitate masonică de succes, oriunde ar fi locul acela.
Marile Loji din lumea anglofonă pierd membri. Ce fel de politici ai recomanda pentru păstrarea numărului de membri?
Este exact unul dintre lucrurile pe care le-am discutat cu cei patruzeci de Mari Maeștri săptămâna trecută și, de fapt, chiar așa am formulat întrebarea. Trebuie să creăm o valoare în interiorul organizației noastre. Membrii noștri trebuie să știe că îi apreciem, dar calitatea de membru trebuie să aibă o valoare pentru fiecare dintre ei în parte. Cu toții facem lucruri pe care le prețuim. Dacă nu vedem ceva într-un lucru, de obicei îl evităm. Dacă ai fi considerat că nu sunt capabil să răspund la întrebări sau să vorbesc limpede, ai fi spus „nu are nici o valoare să-i iau un interviu”. În mod limpede, ai luat hotărâri în baza valorii pe care o percepi, așadar ceea ce trebuie să facem este să construim valoare în membrii noștri, să-i facem să simtă că ceea ce au în Francmasonerie este valoros. După părerea mea, ar trebui să punem accentul pe calitate, nu să ne facem griji în legătură cu cantitatea, adică numărul de membri, pentru că, dacă construim calitate, viața ne învață că vine și cantitatea. Cantitatea nu creează niciodată calitate sau valoare. Doar pentru că zece persoane fac un lucru nu înseamnă că li se va alătura și a unsprezecea persoană, pentru că s-ar putea să-și spună că zece sunt deja prea mulți. Dacă zece persoane s-ar strânge în jurul unei plăcinte ca s-o mănânce, a unsprezecea persoană ar avea parte de o bucățică mai mică. Dacă zece persoane s-ar strânge în jurul unei plăcinte și ar părea că o savurează și ar spune „E cea mai gustoasă plăcintă pe care am mâncat-o vreodată”, atunci e foarte posibil ca a unsprezecea persoană să-și spună „Dacă e chiar așa gustoasă, atunci înseamnă că merită să am parte chiar și de o bucată mică”. Așadar, un număr ridicat de membri nu generează calitate, însă calitatea percepută generează un număr ridicat de membri. Trebuie să facem Francmasoneria valoroasă pentru fiecare membru, iar aici provocarea este dată de faptul că avem membri cu percepții, nevoi și preferințe diferite, așadar trebuie să stabilim ce vor ei, iar apoi să fim capabili să le oferim respectivele lucruri.
Percepția publică despre Francmasonerie s-a schimbat de-a lungul timpului. Ce a dus la aceste variații? O percepție publică bună duce la o creștere a numărului de membri.
În primul rând, cred că ceea ce ai spus variază în lume. În unele locuri, mai ales în țările unde este relativ nouă, prin comparație cu o istorie de 200-300 de ani, cred că Francmasoneria este privită ceva mai pozitiv pentru că nu a devenit, cum s-ar spune, „răsuflată”. Ca să revin la ce am spus mai devreme despre capacitatea membrilor de a comunica – cred că acum 100 de ani erau mai dornici decât azi să comunice cine sunt și să-și comunice mândria în Francmasonerie. Unul dintre motive este că astăzi există multe lucruri care ne solicită atenția și timpul. Oamenii își pot lua mobilul și pot petrece ore întregi pe el. Chiar astăzi, când mergeam la serviciu, o mașină de pe banda alăturată era oprită, se crease o distanță de câteva mașini între ea și cea din față, iar șoferul încurca, practic, traficul. M-am uitat la el, avea laptopul pus pe volan și tasta ceva, în timp ce toți ceilalți treceau pe lângă el. Atenția îi era îndreptată strict spre dispozitivul acela. Indiferent ce scria acolo avea mai multă importanță decât să conducă. Așadar, dacă suntem distrași atunci când ne transmitem mesajele, atunci publicul, non-masonii, ar putea primi de la noi un mesaj imprecis sau necorespunzător. Trebuie să fim foarte atenți când ne adresăm lor, trebuie să comunicăm mai direct decât în trecut. Din nou, cred că mare parte din acest lucru ține de faptul că membrii obișnuiți chiar nu știu despre ce ar putea sau ar trebui să le vorbească non-masonilor.
Cum vezi viitorul Francmasoneriei?
În primul rând, în ceea ce privește numărul de membri, pentru că toată lumea pune această întrebare, cred că în următorii ani în America vom fi, probabil, mai puțini, dar mai concentrați și, probabil, mai eficienți. Numărul de membri scade ușor, dar anual nu pierdem la fel de mulți membri ca mai înainte. Procentajul pierderilor devine foarte mic și cred că, în timp, asta înseamnă că va stagna, iar numărul de membri va începe chiar să crească, în decurs de, probabil, zece ani. Dacă putem începe – și mi se pare că o facem – să comunicăm mai eficient cu non-masonii și cu membrii noștri, acest lucru ne va permite să ne reconstruim reputația. Continuând, sper, să ducem vieți masonice, e mai probabil să devenim exemple în comunitate, așadar atrăgând o perspectivă mai pozitivă a societății asupra Francmasoneriei. Cred că în ultimii doi ani în America începem să vedem o perspectivă ceva mai pozitivă decât în trecut asupra Fraternității. Soția mea mi-a atras atenția chiar ieri că a văzut la televizor, la segmentul de deschidere de la buletinul național de știri, o imagine cu Echerul și Compasul. Era o imagine cu o clădire masonică. A început de acolo, apoi a trecut la Independence Hall, iar crainicul spunea „în weekendul de 4 iulie, în Orașul Iubirii Frățești”. Ei bine, chiar când a spus „Iubirii Frățești” imaginea a trecut peste Echer și Compas. În urmă cu cinci ani ar fi fost tăiată la montaj, dar acum e un pic mai acceptabil. Cred că în America ne apropiem de o schimbare în acest sens. Cred că în alte țări pe care le-am vizitat Francmasonii sunt priviți mai bine decât în America. Din nou, acest lucru depinde de istoria țării și ne întoarcem la ce am spus mai devreme despre cum nevoile locale întâmpinate de Francmasonerie sunt cele care definesc, de fapt, cultura despre care vorbeam.
În final, dragul meu Frate Jim, te rog spune-ne care este CV-ul tău, atât profan, cât și masonic.
Din punct de vedere profesional sunt contabil public, așadar am pregătire în domeniul financiar. Am lucrat la o firmă internațională de contabilitate timp de trei ani. Au vrut să mă promoveze pe un post național, dar eu nu am vrut să mă mut. Pe atunci eram logodit și am hotărât că vreau să schimb cariera din domeniul finanțelor și să intru în administrația unei mari universități publice numită Virginia Tech. Acolo mi-am obținut, de fapt, diploma de licență. Cât am fost acolo am obținut un masterat în educație. Pe lângă slujba mea am deschis și o afacere în domeniul consultanței. Am oferit consultanță la sute de clienți din domeniul organizațiilor nonprofit, sau caritabile, în același timp lucrând și la universitate. Nu am predat cursuri, eram administrator și lucram în partea administrativă a afacerii. Am ajutat la deschiderea unui campus în Elveția, un centru de studii european al Universității din Virginia, astfel încât studenții să poată locui în Elveția pe timpul verii, ca apoi să călătorească în toată Europa și să învețe lucruri despre cultură și societate. Am avut chiar studenți la inginerie care au mers în Europa și au studiat cum se construiesc poduri în Germania și așa mai departe. Mi-a plăcut. Când se împliniseră aproape optsprezece ani în postul acela am devenit Mare Maestru în Virginia, iar după anul în care am fost Mare Maestru am condus optsprezece ani Comunitatea masonică pentru pensionari – în America este o instituție de îngrijire unde merg și locuiesc cei ieșiți la pensie. În aceeași perioadă am devenit instructor și scriitor. Am scris cursuri educaționale pentru contabili și am predat cursuri de etică – de fapt, mi s-a spus că pe parcursul a paisprezece ani am ținut cursuri în fața a 83.000 de studenți. Apoi mi-am dat demisia din postul acela și l-am acceptat pe acesta, un post plătit la Supremul Consiliu. Așadar, din punct de vedere profesional, acestea sunt lucrurile pe care le-am făcut. Din punct de vedere masonic, în 1983, chiar înainte să mă căsătoresc, am devenit membru al Lojii masonice, unde am fost ridicat în Gradul de Maestru Mason în 19 iulie 1983. În 1985 am fost ales într-un post în cadrul Comitetului Marii Loji, apoi în 1991 am devenit directorul comisiei financiare a Marii noastre Loji – tot în anul acela m-am înscris în Ritul Scoțian. E ironic faptul că, atunci când m-am înscris în Ritul Scoțian, am fost prima persoană care a primit Gradul al 4-lea revizuit – ajustaseră Ritualul, iar eu am fost prima persoană inițiată. Supremul Consiliu a fost de față la ceremonie. Pe atunci nici nu știam ce e Supremul Consiliu, dar ei se pare că știau de mine. Apoi, în 2001, am devenit Mare Maestru. Anul următor am fost numit Adjunct al Consiliului Suprem, după ce am încheiat mandatul de Mare Maestru, apoi, câteva luni mai târziu, am devenit membru activ. Sunt membru al International Shrine Organization și al mai multor structuri din cadrul Ritului York. Din partea multora am primit onoruri și premii pe care eu cu siguranță nu cred că le merit, dar se pare că altcineva a considerat că le-aș merita. Sunt membru onorific în paisprezece Loji Simbolice care mi-au acordat această calitate, precum și al mai multor Supreme Consilii, un statut similar calității de membru onorific în Lojile subordonate. Ca vechime, pe lângă că sunt Mare Comandor, în clipa de față sunt cel mai vechi membru activ al Jurisdicției de Sud. Am devenit membru activ în 2003, iar următoarea persoană după mine a venit în 2005. Sunt căsătorit de patruzeci și doi de ani, soția mea susține foarte mult Francmasoneria. Am doi copii și cinci nepoți. Când nu desfășor activități masonice îmi place să citesc și să joc golf. Cam ăsta sunt eu, pe scurt!
Splendid! Îți mulțumesc foarte mult pentru acest interviu fantastic. Așa cum am spus mai devreme, este o adevărată lecție despre ce înseamnă să fii lider.
