GUSTAVO RAFFI
Mare Maestru din Trecut, Grande Oriente d’Italia;
Mare Maestru de Onoare ad vitam al MLNR;
Director de Onoare al Revistei FORUM MASONIC
Subiectul pe care noi l-am ales pentru reflecţie anul acesta se concentrează pe procesele legate de construcţie.
Pentru noi, ca francmasoni, constructori antici de catedrale, simbolurile şi practicile legate de construcţie au un rol central. Ritualurile noastre glorifică lucrările arhitecturale, procesul de construcţie, în concordanţă cu o metaforă care leagă inextricabil ideea the îmbunătăţire internă şi externă, adică de „ridicare“. Într-adevăr, noi credem că este imposibil să construieşti un Templu – fie simbolic sau real – dacă nu există un Templu intern corespunzător – un „forum spiritual“ care este mai intim şi în acelaşi timp capabil să monitorizeze o cale de a creşte, având în minte etica, toleranţa şi căutarea armoniei civile.
De aceea, pentru un francmason, construcţia este înainte de toate o formă de „educaţie“ sau, mai simplu spus, „auto-educaţie“ pentru construcţia etică-morală a „sinelui“: francmasonul învaţă să treacă printr-o înnoire constantă, o îmbunătăţire constantă. Şi pentru a face asta, francmasonul trebuie să înveţe să fie un om liber.
Omul devine el însuşi prin libertate; conştienţa că poate deveni un cetăţean al lumii, nemaifiind sclavul realităţii, ci un constructor al propriului destin.
În opinia noastră, astăzi oamenii liberi sunt mai necesari decât oricând.
Noi vedem asta în fiecare zi; societatea contemporană şi societatea italiană în special trece printr-o criză morală şi etică, care loveşte şi ocazional umileşte atât comunităţile cât şi indivizii. O realitate pe care noi, francmasonii, nu o putem accepta pasiv – noi suntem datori să facem propuneri.
Francmasoneria regulară – aş vrea să afirm asta clar şi imediat – nu are scopuri politice directe şi nici nu ia parte la competiţia dintre partidele politice. De fapt, se abţine riguros de la a se angaja în competiţia politică. Dar datorită neutralităţii sale vizavi de instituţii, francmasoneria trebuie să folosească orice oportunitate care originează într-o asemenea asimetrie specială; fiind o parte integrală şi vie a societăţii, cu destulă autoritate pentru a judeca, dar în acelaşi timp evitând căutarea propagandistică de consens electoral şi aprecieri facile.
Diversitatea noastră trebuie, din contră, să fie îmbunătăţită prin abilitatea constantă de a se concentra pe probleme cheie, chiar dacă ele par sau sunt inconfortabile (sau mai rău), pentru a insista asupra problemelor legate de etică şi de valori, când alţii nu mai au timpul sau voinţa sau poate interesul de a o face.
Problema libertăţii de gândire şi intenţii este inclusă în minima moralia discursului masonic, atât de mult încât certitudinea despre libertatea de spirit a frăţiei noastre a fost, din secolul optsprezece, precondiţia esenţială pentru admiterea în Ordin. Francmasonul trebuie să fie un om liber ca statut uman, şi chiar şi mai mult în credinţele sale, alegerile sale şi deciziile sale; de aceea, trebuie să fie un cetăţean la înălţimea responsibilităţii sale; el nu este un subiect, un sclav al voinţei diferitelor puteri, pregătit să servească chiar înainte de a primi un ordin. Un om fără libertate nu are responsabilităţi reale, este doar un biet servitor. Şi mai rău este cazul în care oamenii au decis să renunţe la libertate.
Instituţia noastră trebuie de aceea să insiste asupra dezvoltării tuturor sentimentelor capabile de a salva oamenii de la apatia supunerii, de la decizia dezolată de a accepta pierderea încrederii în gama de valori pe care societăţile civile au fost formate. Astăzi, asemenea societăţi par din contră să se întoarcă împotriva lor însele, într-un fel de eclipsă dramatică a curajului civic, al unei dezangajării crescânde şi depresii generale.
Frecvenţa cu care – în lumea profană – se fac încercări de a face astfel ca puterea să câştige asupra raţiunii ne îndeamnă nu să ne întoarcem unul asupra altuia, ci să reacţionăm punând înainte problemele cheie despre care noi credem că sunt în dispută pentru viitorul unei întregi civilizaţii.
Trioul pe care noi l-am propus – Responsibilitate, Participare şi Înnoire – poate fi dezvoltat în forme multiple. Unele dintre ele sunt dincolo de interesul nostru, în timp ce altele sunt adânc înrădăcinate în procesul de reflecţie, etic şi asupra de toate spiritual.
Într-un acces de deznădejde suntem forţaţi să realizăm că – din nefericire – Responsibilitatea pare să fie absentă în situaţia noastră curentă. Clasele conducătoare, nu numai în scenariul public, par să prefere modelul dictatorial bazat pe lipsa de voinţă de a asuma responsabilitatea, pe privilegii bazate pe auto-legitimare care iese din poziţii dominante şi privilegiate, opuse unor situaţii de suferinţă profundă. După cum arată realitatea, cei care ordonează sacrificii şi suferinţe nu ar fi capabili să suporte măcar o cantitate minimă de suferinţe şi sacrificii. Şi asta este inacceptabil etic. În vechile şcoli militare, recruţii erau învăţaţi că pentru a putea ordona altora să cureţe latrinele, ei înșiși ar fi trebuit să facă acest lucru înainte. În mod similar, cine cere oamenilor să facă sacrificii, ar trebui să fi avut experienţa aceleiaşi situaţii, deci să fi făcut, la rândul lui, sacrificii. La sfârșitul zilei, a putea oferi un exemplu şi a da dovadă de devotament sunt virtuţi esenţiale. Din contră, filozofia banală a aşa-numiţilor „tipi şireţi“, care cred că este suficient să se ascundă în spatele celor mai dezavantajaţi, astfel încât să le fie acordată onoarea victoriei mai încolo şi în acelaşi timp având o ieşire în caz de eşec, este o expresie evidentă a despotismului şi a abuzului moral.
Puterea fără Responsabilitate este trăsătura definitorie a tiraniei, nu a democraţiei. Cu cât mai mare puterea, cu atât mai mare responsabilitatea în faţa omului, faţă de sine însuşi, faţă de ceilalţi, faţă de Fiinţa Supremă – oricare i-ar fi numele – care este o referinţă cheie pentru francmasonerie – noi îl numim prin acronimul M.A.A.U. – Marele Arhitect Al Universului.
Mulţi oameni nu ştiu că în etapele interesante premergătoare iniţierii în francmasonerie, neofitului îi sunt puse trei întrebări, care reprezintă singurul său Testament Masonic: el este întrebat – imperativ – să precizeze, în opinia sa, care sunt datoriile sale, vizavi de Fiinţa Supremă, față de el însuşi şi față de Omenire, exact în această ordine. Acesta nu este un joc sau o ghicitoare.
Scopul acestor întrbări este să testeze conştiinţa morală a celor care caută să intre în frăţia noastră, în ce priveşte Responsabilitatea, o problemă care ar trebui luată în considerare de către toate instituţiile civile, care ar trebui să fie cercetate pe un subiect atât de important.
Pentru acest motiv, problema Responsibilităţii a fost un fir roşu evident în ultimii ani, marcat de o înnoire a francmasoneriei; o înnoire care a avut de-a face cu probleme diferite dar conectate între ele. Pentru a da numai câteva exemple, în ce priveşte relaţia dintre om şi natură, putem lăsa urmaşilor noştri o lume „violată“, fără resurse uzabile? În ce priveşte relaţia dintre etica civilă şi individuală, ce fel de spaţiu ar trebuie să existe pentru alegeri individuale vizavi finis vitae (sfârşitul vieţii?) Într-o societate care abordează bio-etica numai într-un fel instrumental, noi am reflectat asupra durerii şi respectului pentru diversitatea de alegeri. Un alt exemplu: care este datoria noastră când vine vorba de educaţia tinerelor generaţii prin protecţia şi îmbunătăţirea cercetării şcolare şi ştiinţifice? Noi suntem foarte îngrijoraţi pentru o ţară care în mod constant pierde creiere, pentru că aceasta anunţă moartea pentru viitorul nostru. Ce vom face o dată ce ne-au mai rămas numai cei mai răi sau cel mai puţin curajoşi oameni? Ce vom face o dată ce am risipit o elită profesională, intelectuală şi ştiinţifică, o să continuăm să promovăm nepotismul şi neglijenţa arogantă faţă de excelenţă? Vom ajunge oare vreodată undeva? Viitorul nostru rezidă în alegerile pe care le facem astăzi, în Responsibilitatea noastră.
Astăzi, noi suntem în mijlocul unei crize globale de proporţii lipsite de precedent, nu numai în termeni economici, dar şi spirituali. O asemenea criză este „inevitabil să fie – în funcţie de perspectivă – mult mai vătămătoare pentru viitorul democraţiei: este o criză care afectează educaţia şi cultura“. Acestea sunt cuvintele folosite de filozoful Martha Nussbaum, care vede un viitor anost pentru noi. Potrivit acestui filozof, modernitatea pune deoparte toată cunoaşterea care este esenţială pentru a ţine democraţia în viaţă; dacă această situaţie persistă, noi vom crea „generaţii de maşini docile“, nu cetăţeni. Oamenii nu vor mai fi capabili să gândească pentru ei înşişi, să „critice tradiţia şi să înţeleagă sensul suferinţelor şi nevoilor altor oameni“. În această tristă realitate, viitorul democraţiei chiar pare să se ţină de un singur fir.
Francmasoneria nu are răspunsuri, dar învaţă oamenii să pună întrebări, să creeze un spaţiu liber în care diferite voci pot fi comparate, în care nu există predominanţa vreunui singur gând, ci mai degrabă o confluenţă de gânduri diferite, religii diferite şi filozofii diferite. Acesta este motivul pentru care Participarea şi Înnoirea originează în Responsabilitate, pentru că cetăţenii devin jucătorii cheie în alegerile din prezent şi consecinţele din viitor.
Totuşi, libertatea de conştiinţă nu este un dar care vine de sus, nici nu este un lucru care poate fi cumpărat; este o cucerire. Pentru că a fi cetăţean este un angajament. „Ţara unui cetăţean este locul unde transpiră, plânge şi râde, un loc unde face efortul să îşi câştige pâinea“, scria Jorge Amado. Nimeni nu este un cetăţean în teorie, ci într-o ţară dată, şi cetăţenii adevăraţi luptă pentru justiţie socială şi drepturi.
Libertatea, pentru noi ca francmasoni, merge mână în mână cu Laicitatea; ambele sunt componente esenţiale ale fiecărei democraţii liberale stabilite de cetăţeni care participă la concepţii multiple ale lumii, la frumuseţea diferenţei şi la ideile lor civile şi religioase. Noi vrem să contribuim, fiind constructori, la conturarea unei etici civile, care trebuie să găsească „legătura“ unei noi coexistenţe, aşa cum ne îndemna Giordano Bruno.
Modelul francmasoneriei poate fi şi trebuie să fie un model de creştere, o unealtă pentru a atrage atenţia. Şi un multiplicator, adunând ceea ce este dispersat. Asta este şi întotdeauna a fost sarcina noastră. Maestrul Lucrării are o singură dragoste: Construcţia. Omenirea, pentru noi, este infinit şi categoric mai importantă decât economia.
Pentru acest motiv, chiar în acest moment foarte dificil, francmasonii din Marele Orient al Italiei reiterează solemn angajamentul lor intelectual, moral şi material total de a oferi contribuţii care ar putea fi de ajutor pentru societatea civilă şi pentru Ţara noastră. Şi toate acestea prin toate instrumentele educaţionale care contribuie la nutrirea nevoilor cetăţenilor de a deveni „maturi“, de a munci pentru a întări legătura de loialitate vizavi de instituţiile civile, Constituţia şi Preşedintele Republicii, ca autoritate supremă, care garantează ordinea şi democraţia.
Aşa cum am făcut cu ocazia participării noastre active în sărbătorile celei de-a 150-a Aniversări a Unirii Italiei, cu iniţiative şi evenimente de nivel de vârf – după cum au recunoscut instituţiile publice – astăzi, nu numai că noi reiterăm, dar şi întărim pactul de fraternitate dintre eroii Risorgimento-ului italian – Părinţii Ţării noastre – şi Italia. Astăzi, Italia se angajează ca o parte integrală a unei Comunităţi Europene mai largi, unde idea de frăţie trebuie din nou să fie un element distinctiv.
Alături de Responsabilitate, deci, noi vrem de asemenea să subliniem conceptul de solidaritate, un simţ mai măreţ de apartenenţă comună, mai puţin antagonism naţionalist şi, asupra de toate, prevedere. Elitele care au făcut greşeli sunt acum chemate să plătească pentru răul pe care l-au făcut, dar nouă nu ni se pare tolerabil ca popoare întregi – cum sunt grecii şi ciprioţii – să fie acum forţate acum să trăiască în înfometare. Ideea însăşi a Civilizaţiei Europene ar trebui să prevină asemenea situaţii.
Noi nu vom propune reţete, dar noi toţi ştim că toţi fraţii noştri sunt activ dedicaţi – fiecare după credinţele sale şi libera sa conştiinţă – să aducă contribuţia lor bazată pe rezonabilitate şi voinţa de a construi, în construcţia unui cămin comun mai cinstit.
Libertatea de a construi înseamnă exact asta: realizarea unei istorii comune. Nu a sufla în jarul neînţelegerii, ci mai degrabă pavarea căii pentru convergenţă. O perspectivă care nu este construită cu legi sau practici religioase, ci cu o sensibilitate etică ce trebuie promovată, dacă este să avem cetăţeni care sunt jucători cheie şi nu sclavi, cetăţeni capabili să stabilească legături reale de solidaritate. Laicitatea, pluralismul şi etica dialogului sunt precondiţii pentru a construi ceva. Ceea ce noi ar trebui să căutăm, pentru a ne construi viitorul, este sensul profund al vieţii. Şi noi, ca francmasoni, am putea găsi acest sens în munca noastră, sub cupola înstelată a Templului Masonic. Astfel, noi putem face o asemenea propunere tuturor bărbaţilor care – asemenea nouă şi alături de noi – sunt dispuşi să caute noi căi.
Calea masonică este iniţiatoare şi elementul său central este trecerea simbolică de la tenebrele morţii către o nouă lumină. Asta ar trebui să deschidă ochii tuturor celor care, în imaturitatea lor, cred că sunt nemuritori şi merg mai departe cu orbirea intolerantă a celor care au prea multe certitudini necritice. Provocarea care originează în Iniţiere este folositoare pentru a învăţa sensul profund al Frăţiei, cu scopul nu de a transforma asta într-un mijloc pentru abuzul de putere, favoritism, ci într-o resursă internă, o putere morală în plus, de folosit în vremuri dificile, când am putea să ne clătinăm. Un francmason are datoria de a contribui la binele şi progresul Omenirii. Eu nu aş putea să găsesc o Responsabilitate colectivă mai mare decât aceasta. O Responsabilitate înaintea căreia fiecare dintre noi s-a dedicat pe el însuşi vizavi de Fiinţa Supremă, el însuşi şi Omenire.
Istoria pe care o vrem este un loc al Responsabilităţii, cu loc pentru acceptare. Noi nu trebuie să fim speriaţi; căutarea este cel mai bine nutrită alături de graniţe. Umbrele cad când unul se uită în ochii celorlalţi.
Aceasta am făcut în ultimii 14 ani de muncă în poziția de Mare Maestru, asta este ceea ce va fi făcut în viitor, cu mândrie pentru că suntem oameni liberi şi noi privim către viitor.
Aceasta este istoria noastră, aceasta este acţiunea pe care noi o vom aduce înainte, în Templu şi în agora. Noi o vom face cu muncă şi cărţi, în întâlnirile noatre şi cu mulţii tineri oameni care bat la porțile noastre. Noi o vom face cu inteligenţă şi pasiune, privind către viitor cu încredere, şi continuând să gândim, să zburăm în înalt şi să construim.
Noi ne alegem propria noastră istorie.
