Lansarea acestei cărți este un eveniment de două ori special, în opinia mea, în primul rand pentru că este prima carte tradusă în românește a lui Thomas Jackson. În al doilea rând pentru că, pe 14 septembrie, Tom a împlinit 84 de ani – și acesta a fost unul dintre motivele pentru care am ales aceasta dată a lansării volumului.

Thomas Jackson este un mason cunoscut si respectat în întreaga lume. Cei mai importanți lideri de Mari Loji de pe mapamond îi cer sfatul. Este o adevarată enciclopedie masonica. A fost inițiat în Masonerie în august 1963.

A fost Mare Secretar al Marii Loji din Pennsylvania intre 1979 si 1999. Cu un an inaintea retragerii din functia de Mare Secretar,  în 1998, a fondat Conferința Internaționala a Marilor Loji Regulare – un organism mondial care se reuneste o data la 18 luni in diverse locuri de pe Glob. Una dintre reguli este că aceasta Conferinta nu are doua sesiuni consecutive pe acelasi continent. Spun asta pentru a sublinia globalizarea si privirea de ansamblu pe care Thomas Jackson o are. Cu echilibru, tact si intelepciune a știut să gestioneze situații generate de diverse cauze, de la necunoaștere până la orgolii nelalocul lor, care ar fi putut duce la conjuncturi internationale neplăcute, foarte dificil de remediat. 

Tom este membru de onoare în 39 de Mari Loji din toată lumea, in 20 are Mare Rang de Onoare. Este Mare Maestru de Onoare a 12 jurisdicții – Mari Loji.

De ce mi-a facut Thomas onoarea de a fi eu editorul cărtii sale? Pentru ca este Director de Onoare al revistei mele, Forum Masonic, inca din 2004. Girul pe care Tom mi l-a acordat a facut ca Forum Masonic sa aiba directori de onoare Marii Maestri ai Italiei (Gustavo Raffi), Germaniei (Klaus Horneffer), al Israelului (Chaim Henry Gehl) si Elvetiei (Alberto Menasche), precum si masoni de top implicati in studiul Masoneriei, de exemplu editorul Scottish Rite Journal, revista oficiala a Supremului Consiliu Mama al Lumii de la Washington (John Boettjer) si Trevor Stewart, din cadrul United Grand Lodge of England – aceasta intamplandu-se cu ani buni inainte ca Masoneria romana sa primeasca recunoasterea Angliei.

Ce veti gasi in aceasta carte? Trebuie sa va spun ca nu este o carte ezoterica, Tom insusi afirmand acest lucru. Este o culegere de texte publicate in The Pennsylvania Freemason, revista Marii Loji din Pennsylvania. La finalul cartii sunt si unele discursuri ale sale care nu se refera la Masonerie, dar care ajuta la intelegerea personalitatii lui, dobandite prin dedicarea catre Masonerie si organizatia Boy Scouts of America (Cercetasii Americii). Tom declara in prefata cartii ca, in decursul anilor, idealismul lui s-a temperat in focul realitatii. Citez: “O mare parte din gândirea și scrierile mele timpurii avea tendința de a se concentra asupra grandorii Frăției. Acum tind să scriu și să vorbesc mai frecvent despre îngrijorarea mea vizavi de pierderea acestei grandori. În timp ce voi rămâne pentru totdeauna un idealist, mă văd acum ca fiind un idealist pragmatic.”

Sa vedem o scurta inregistrare, de 4 minute si jumatate, in care Thomas Jackson vorbeste despre cartea lui.

https://m.youtube.com/watch?v=nXEdERNiQsQ&feature=youtube.be