CLAUDIU IONESCU
Founder & Director, MASONIC FORUM Magazine


Incredibil, au trecut 20 de ani de când am fondat FORUM MASONIC!

Motivele pentru care am creat revista sunt simple. Dan Amedeo Lăzărescu și Horia Nestorescu Bălcești, nașii mei de masonerie de acum aproape un sfert de veac, mi-au spus că masoneria este un fel de masă mare pe care fiecare pune ce are și ia ce are nevoie. Eu lucram în presă pe vremea aceea. Neexistând nici o modalitate coerentă de comunicare cu societatea românească și nici cu structurile omoloage masonice din străinătate, mi-am propus ca aportul meu la dezvoltarea masoneriei române să fie înființarea unei reviste, în încercarea de a crea și de a promova o imagine intelectuală a masoneriei române regulare. Am reușit acest lucru. Dovadă sunt comentariile multor personalități ale Craftului publicate pe site-ul revistei (www.masonicforum.ro), precum și zecile de interviuri pe care le-am luat unor lideri ai masoneriei mondiale.

Am avut șansa să am alături un grup de oameni, de frați, care au avut toată încrederea în mine. Vreau să le mulțumesc pentru că, fără ei, FORUM MASONIC poate că nu ar fi existat. Mă înclin în fața lui Traian Petrescu și a lui Mihai Gîrjabu, care, “în orb”, au finanțat tiparul, traducerile, precum și distribuția națională și internațională a primelor numere ale revistei. Mă înclin în fața lui Alecsandru Hociotă, care mi-a pus biroul și calculatoarele lui la dispoziție ani de zile. Mă înclin în fața lui Sorin Grigorescu, care a învățat DTP doar pentru a face tehnoredactarea acestei reviste, lucrând alături de mine, zi și noapte, la Alecs Hociotă la birou sau acasă la el, fără să îi pese că i-am invadat spațiul privat. Tot Sorin a realizat primul site al revistei, ocupându-se și de promovarea pe internet. Numele revistei mi-a fost sugerat de fratele meu, Virgil Nadolu – acesta nefiind unicul sprijin al lui Virgil.

Pe parcursul anilor am fost ajutat de multe persoane, cărora le sunt încă o dată recunoscător și către care îndrept gândurile mele de mulțumire: fratele Nawaf Salameh, care a contribuit la finanțarea câtorva deplasări ale mele la conferințe internaționale de masonerie de cel mai înalt nivel; fratele Vasile Ruse, care mi-a transmis multe din cunoștințele sale; frații Adrian Melnic (trecut la Orientul Etern) și Ionel Dumitru, care au răspuns prompt în perioada noastră de pionierat editorial; fratele Sebastian Ștefan, care a făcut posibilă existența noului site al revistei; domnul Adrian Paradovschi, care a avut răbdare să mă alfabetizeze pe partea tehnică, el însuși dedicându-și o parte consistentă a timpului său pentru realizarea și mentenanța site-ului revistei.

Prin prezența mea la conferințe internaționale, am avut ocazia să le iau interviuri unor personalități de prim rang. FORUM MASONIC a intrat astfel în elita Craftului. Cu câțiva ani înainte de a fi recunoscuți de United Grand Lodge of England am publicat interviuri cu nume de rezonanță din conducerea masoneriei britanice sau din elita cercetării masonice mondiale, decorate de UGLE.

Vreau să punctez faptul că avântul international l-a avut FORUM MASONIC odată cu alegerea ca Mare Maestru a lui Eugen Ovidiu Chirovici, în 2003. Personalitate cu un vast orizont cultural, scriitor foarte talentat, om cu experiență de presă, Eugen mi-a dat credit și a decis ca FORUMUL să devină revista oficială a MLNR, ceea ce a însemnat și că toate cheltuielile legate de tipar, traducere și distribuție națională și internațională au fost suportate de MLNR. M-a girat cu numele și poziția sa de Mare Maestru, prezentând revista unor omologi de-ai lui, creându-mi astfel un colegiu director format din Thomas Jackson, alături de Marii Maeștri ai Elveției, Italiei, Germaniei și Israelului din acea vreme. Acestora li s-au adăugat personalități ale research-ului masonic la nivel de Craft și nume sonore ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat, atât din Jurisdicția de Nord, cât și de Sud a SUA.

Vizionar fiind, cunoscând interesul MLNR și potențialul revistei, Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici a decis ca toate deplasările mele la Londra sau în alte zone din Regatul Unit, precum și la Washington DC, la conferințe internaționale masonice de top, să fie suportate de MLNR.

Astfel am devenit primul și singurul editor de origine română credibil din punct de vedere al cercetării masonice internaționale.

Aceasta o datorez revistei FORUM MASONIC și sprijinului pe care mi l-a acordat – fără rezerve – Eugen Ovidiu Chirovici. Dintre Marii Maeștri români pe care i-am cunoscut din 1997 (când am fost inițiat) până astăzi, Eugen Ovidiu Chirovici este, de departe, cel mai valoros și important Mare Maestru pe care l-a avut masoneria română regulară.  Îmi permit să apreciez astfel datorită rezultatelor concrete din timpul mandatelor lui. Marii Maeștri “grei” de afară l-au agreat datorită faptului că aveau în Eugen un partener real de dialog, pe orice temă: literatură, muzică, pictură, politică internațională, economia mondială etc. Îți mulțumesc, Eugen. Sunt onorat că suntem prieteni.

FORUM MASONIC se aliniază trendului și am creat un videoblog pe teme masonice: youtube.com/c/masonicforum; idei și sprijin am primit din partea fraților Alexandru Ene, Sorin Grigorescu și Naser Soboh, cărora le sunt recunoscător.

Le mulțumesc sutelor de masoni români care m-au contactat după ce am demisionat din MLNR, în mod public, în 2018, cerându-mi să continui publicarea revistei pentru că FORUM MASONIC este singurul reper de normalitate și de calitate masonică. Vă asigur că voi continua să țin departe revista de interese meschine, de grup sau ale unor indivizi care, pur și simplu, nu au ce căuta în masonerie.

Evident, îmi continui activitatea ezoterică pe plan internațional, fiind mason în United Grand Lodge of England (din 2010) și în American Canadian Grand Lodge din cadrul Uniunii Marilor Loji ale Germaniei (din 2011). Le mulțumesc nașilor mei care și-au asumat responsabilitatea girului pentru a putea deveni membru al celor două jurisdicții: Alan Turton și Martyn Greene, respectiv Gerhard Severin (fost Mare Maestru al ACGL).

La mulți ani, FORUM MASONIC!