EUGEN OVIDIU CHIROVICI

Mare Maestru din Trecut, Marea Lojă Națională din România
Director de Onoare al revistei FORUM MASONIC

L-am cunoscut pe Thomas W. Jackson în februarie 2004, cu ocazia primei lui vizite în România, la scurtă vreme după ce preluasem mandatul de Mare Maestru. Trei luni mai tîrziu, ne-am reîntîlnit în Chile, țară care a găzduit Conferința Mondială în acel an. Începînd chiar de atunci, am purtat împreuna o mulțime de bătălii, fără să pierdem niciuna. Nu cred că Masoneria Română, în particular, și țara noastră, în general, a avut vreodată un suporter mai înfocat decît Tom.
Eram amîndoi admiratori ai vechiului Vest și-a mitologiei frontierei americane, așa că am pus la cale, împreună cu Mike, unul dintre ultimii cowboy autentici, o expediție în Wyoming, pe urmele faimoșilor Mountain Men, vînatorii din epoca de aur a comerțului cu blănuri, din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Din păcate, starea de sanatate a lui Tom s-a deteriorat constant în ultimii ani, așa ca nu am mai apucat să ne materializăm planul. În urmă cu trei luni, am primit de la el un e-mail pe care îl reproduc mai jos în engleza, așa cum a fost scris:

“Dear Eugene,
I think that I finally came up with something I cannot beat. The Indians never scalped me and the white outlaws never shot me but I think a damn little virus will win this battle. I didn’t catch Covid but sitting around for almost two years wrecked my body.
I have had leukemia stage two for several years that has now advanced to stage three. I was in the hospital for two blood transfusions last week and now I have difficulties breathing. However, I have no regrets. I have lived for eighty-seven years and have met great people and made great friends. Eugene, it has been my privilege to include you as one of those great friends.
We never did get to ride into sunset, fight off the highwaymen or drink fire water in a Western saloon together, but we did have our good times. Don’t give up the fight. Someone has to carry the banner for the future.
Give my love to your wife.”

Ne-am luat rămas-bun și m-am rugat pentru el. Apoi am aflat că și-a găsit în sfîrșit liniștea.
Mă opresc aici pentru că, deși sunt scriitor, știu că alcătuirile imperfecte pe care le numim cuvinte nu pot exprima uneori ceea ce simțim, indiferent cum le-am pune laolaltă. So long, cowboy, see you on the other side.

(Florența, ianuarie 2022)