L-am cunoscut pe Liviu Gherghin în anul 2009, după ce a devenit maestru mason. Ne-am împrietenit foarte repede. Impresionat de Forum ­Masonic, Liviu s-a oferit să mă ajute ­făcând fotografii pentru re­vistă. Mă bucur să spun că unele dintre pozele importante ale mele, alături de Mari ­Maeștri de pe Glob, făcute la București, i le datorez lui Liviu.
El punea suflet în tot ce ­făcea, fie că participa la acțiuni de volun­tariat, cum ar fi plantarea de copaci, fie că susținea studenți de top angajându-i la cabinetul lui notarial, fie că ajuta un copil al străzii sau era preocupat să organizeze un concert caritabil pentru ca ­Secția de Muzică a Școlii Gimnaziale I.G. Duca din Petroșani să poată achiziționa un pian de concert pentru copii. A fost membru fondator al ­Lojii care a susținut (și o face în continuare) “Premiile Iancu de Hunedoara”, eveniment care se realizează împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara și Inspectoratul Județean Școlar Hunedoara și unde elevii merituoși primesc burse și premii de excelență.
În memoria lui, familia împreună cu un grup de prieteni organizează anual o Gală a Excelenței, în care cei mai valoroși tineri ai Văii Jiului sunt laureați ai unor consistente premii ce poartă numele lui Liviu Gherghin.
Uniunea Națională a Notarilor Publici din ­România a editat, în 2022, o carte numită “Un atlas al faptelor bune”. Voi reproduce doar câteva fragmente despre fratele meu trecut, cu mult înainte de vreme, la Orientul Etern. (C.I.)

„Cei mai mulți oameni ai Văii Jiului l-au cunoscut pe Liviu Gherghin prin prisma activității sale profe­sionale, aceea de notar public, demn urmaș al tatălui său în această activitate, căutând de fiecare dată să vină în sprijinul celor care aveau nevoie de servicii notariale.
Mulți însă, au avut șansa și bucuria de a-l cu­noaște pe Liviu Gherghin din postura sa de om cu adevărat implicat în viața cetății, de om pasionat de tot ceea ce înseamnă „belle-arte” sau chiar în postura de prieten devotat. Iar cei care l-au cunoscut astfel pe Liviu Gherghin știu cât de prețioasă era prezența lui în rândul nostru, în rândul întregii comunități și, poate, tocmai de aceea pierderea lui este una care nu doar șochează, ci întristează atât de mulți oameni.
Noi, cei care-l cunoaștem, eram obișnuiți să-l întâlnim pe acest distins intelectual peste tot unde se întâmpla ceva memorabil: la expoziții, în sălile de spectacol, în biserici sau în pelerinaje cu relevanță istorică și patriotică, la evenimentele publice majore sau, pur și simplu, la cafenea. Liviu era prezent peste tot unde era… viață! Pentru că Liviu Gherghin era el însuși un om plin de viață!
Fără îndoială, multora dintre noi ne va fi mai greu fără prezența în preajma noastră a acestui om de o vitalitate impresionantă, de o prietenie sinceră și de o sinceritate absolută. Vom învăța însă să-l prețuim pe Liviu Gherghin prin ceea ce a lăsat în urma sa, vom prețui memoria unui om demn, a unui om corect, a unui om sincer, a unui om sensibil, a unui om cult, a unui mare patriot, iubitor de neam și țară. Vom prețui, în esență, un OM în cel mai relevant sens al cuvântului. De aceea, nu ne vom lua rămas-bun de la Liviu, pentru că știm că, indiferent ce misiune îi va da Dumnezeu în Împărăția Sa, Liviu Gherghin va rămâne pe mai departe lângă noi, călăuzindu-ne pașii către acea lume în care, așa cum deseori spunea, cele mai importante sentimente sunt prietenia și omenia! ­Veșnică amintire, Liviu Gherghin!”


„Tumultul vieții cotidiene, timpul care pare că se comprimă ne împiedică să fim aproape de semenii noștri atât de mult precum am dori. Faptul că notarul Liviu Gherghin a fost declarat „Cetățean de Onoare al Municipiului Petroșani” reprezintă o recunoaștere a valorii sale de om, spune primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
(…) Liviu Gherghin a fost ROMÂNUL adevărat, în cea mai autentică formă a sa, OMUL care a păstrat Patria și Tricolorul în sufletul său și nu a uitat nicicând de bunătate, de caritate ori de valorile morale, indiferent de vremuri.
A fost un om ce a trăit după valorile tradiționale ale neamului nostru, fiind un adevărat patriot, care și-a iubit țara, semenii, istoria, cultura și a insuflat, totodată, celor din comunitatea noastră, pasiunea pentru istoria locurilor natale, dar și iubirea de neam și țară.
De-a lungul existenței sale, s-a implicat într-o serie de acțiuni culturale și a susținut diverse proiecte sau instituții de cultură din municipiul Petroșani. Era un izvor nesecat de inițiative, fiind mereu acolo unde era nevoie de sprijin, fie că vorbim despre artă, cultură sau viața socială și asta într-un mod atât de firesc, fără să încerce să profite în vreun fel de pe urma acestor acțiuni.
Ne-am intersectat pașii de atâtea ori, mai ales în cadrul unor acțiuni caritabile, și mereu am apreciat modestia, dăruirea sa, dragostea față de semeni, patrie, dar și credința. Credința în Dumnezeu și, deopotrivă, credința că niciun efort nu este în zadar și că, îm­preună, noi toți putem să construim o lume mai bună!
A iubit cu întreaga sa ființă comunitatea în care s-a născut și a trăit și a încercat să îi ajute pe toți cei aflați în dificultate, iar multitudinea de acțiuni caritabile pe care le-a inițiat sau la care a contribuit stau mărturie.
Pentru tot ceea ce a reprezentat pentru municipiul Petroșani, pentru întreaga sa activitate și pentru meritele deosebite pe care le-a avut în viața comunității locale, din anul 2020 Liviu Gherghin este Cetățean de Onoare post-mortem al urbei noastre.
Din păcate, prin dispariția sa prematură, municipiul Petroșani este mai sărac spiritual, iar trecerea lui Liviu Gherghin la cele veșnice a lăsat un gol de ne­înlocuit în sufletele și în inimile noastre, ale tuturor.”


„Fără a fi ostentativ, Liviu era creștin. Avea convingerea că nu poți fi deplin român fără a fi și creștin ortodox. Ultimul mesaj pe care l-am primit de la Liviu ­Gherghin, cu cca două săptămâni înainte să aflăm de tragica lui dispariție, a fost scurt și foarte sugestiv: „În veci ortodox!” Sunt convins că nu sunt singurul căruia i-a trimis acest mesaj și, de asemenea, sunt convins că toți cei care l-am primit, ar trebui să-l ­vedem ca pe un salut de dincolo de pragul „Marii ­Treceri” și ca pe o ultimă dorință prin care românul și creștinul Liviu Gherghin ne cerea să nu-l uităm în rugăciunile și în pomelnicele noastre.
De mic copil, am fost crescut și educat în spiritul dragostei de țară și de tradițiile românești. Am știut povestea lui Mihai Viteazul și a lui Baba Novac înainte de a afla povestea „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”. M-am considerat, în consecință, un patriot și m-am mândrit întotdeauna că sunt român, că fac parte din acest popor, cu bunele și cu relele lui.
După ce l-am cunoscut pe Liviu Gherghin, însă, am avut o mare dilemă: dacă mă pot considera ­patriot cu adevărat! La primul lui discurs pe care eu l-am ascultat, prima impresie a fost că nu văd bine: pe Liviu Gherghin l-au pornit lacrimile când a pomenit numele România! Apoi m-am gândit că a fost vorba de o slăbiciune de moment. Colaborarea mea ulterioară cu el m-a ajutat să aflu adevărul: fără excepție, în toate discursurile lui, Liviu Gherghin nu putea pronunța numele țării lui fără să i se pună un „nod în gât” și să-l pornească lacrimile!
Ceea ce cred că se cheamă dragoste de țară până la durerea fizică, și chiar dincolo de ea, căci a-ți iubi țara transcede vremelnicia!” (Dorel Șchiopu, secretar executiv al Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”)