THOMAS W. JACKSON

Secretar Executiv, Conferința Mondială a Marilor Loji;
Mare Maestru de Onoare ad vitam al MLNR;
Director de Onoare al revista FORUM MASONIC

 

 

Tom JacksonLiderii Francmasoneriei Mondiale au avut ocazia, încă o dată, să viziteze unica şi fasci­nanta ambianţă a Indiei, sub auspiciile Francmaso­ne­riei. Pentru cei mai mulţi Masoni, aceasta ar fi o ocazie unică în viaţă.

Cea de-a XII-a întâlnire a Conferinţei Mondiale a Mari­lor Loji Masonice Regulare a avut loc în Chennai, India, între 21-23 noiembrie. Teme­le confe­rinţelor din trecut au tins să preia şi să reflecte un interes do­minant al ţărilor în care au avut loc.

Tema pentru această conferinţă, „Rolul Franc­masoneriei în menținerea păcii universale“, a urmat aceeaşi cale. Au fost 11 lucrări prezentate, legate de această temă.

A fost prima oară când Conferinţa Mondială a avut loc într-o țară care ne-a fost gazdă și în trecut. Cea de-a VI-a Conferinţă Mondială s-a ţinut în Delhi, India, cu exact 10 ani înainte, noiembrie 2002. Ca şi la precedenta conferinţă, Marea Lojă din India a desfăşurat o formă unică de ospitalitate, care caracterizează locuitorii acestei mari ţări. Locul de desfășurare al confe­rinţei a fost excelent. Recepțiile au fost concepute astfel încât să ofere participanților să se întâl­nească şi să relaţioneze unii cu ceilalţi. Mâncarea oferită era de o aşa mare varietate, ca să satisfacă orice gusturi, iar spectaco­lele oferite au inclus muzică orchestrală şi dansul, exemplificând cultura ţării.coperta brosura

Conferinţa a fost onorată de cuvintele inspirate ale invitatului de onoare, Sadhguru Jaggi Vasudev, un cunoscut mistic, yoghin şi filantrop. După acesta, au adresat mesaje Marele Maestru şi Marele Secretar al Indiei şi Secretarul Executiv al Confe­rinţei Mondiale, în deschiderea conferinţei.

Lucrări bazate pe tema conferinţei au fost apoi prezentate sau propuse reprezentanţilor Confe­rinţei din Marea Lojă a Indiei, Canada (Provincia Ontario), Venezuela, Río Grande de Sul, Brazil, Cartagena, Colombia, British Columbia şi Yukon, Haiti, Madagascar, Italia şi România.

Secţiunea administrativă a Conferinţei a fost de-a lungul ultimei sesiuni. A fost prezentat raportul Secretarului Executiv și au fost adoptate revizuiri ale Constituţiei.

Au fost prezentate comunicări de la Marea Lojă a Californiei din SUA şi Marea Lojă din Panama, pentru a gazdui o viitoare Conferinţă Mondială. Marea Lojă din Madagascar de asemenea și-a ma­ni­­festat intenția de a găzdui o viitoare conferinţă. În acord cu Constituţia, care cere distribuirea Conferinţelor Mondiale pe toate continentele lumii, California a fost unanim aprobată pentru a găzdui cea de-a XIV-a conferinţă în 2016.

Înainte de închiderea conferinței, Marea Lojă a Indiei a distribuit broșuri cu toate lucrările prezentate. Aceasta a fost o remarcabilă dovadă a eficienţei acestei jurisdicţii, lucru nemaivăzut înainte la o Conferinţă Mondială.

Prea Respectabilul Frate Radu Bălănescu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România, a reiterat invitaţia de participare la cea de-a XIII-a Conferinţă Mondială, la Bucureşti, România, în mai 2014. Structura acestei conferinţe va fi cumva diferită de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Va fi editată o revistă, tipărită de Marea Lojă română, primul număr urmând să apară în 2013. Aceste publicaţii vor fi în sprijinul Conferinţei Mondiale în general şi vor prezenta Marilor Loji Regulare informaţii despre cea de-a XIII-a Conferinţă ce se va ţine în România.

Cuvântări de încheiere au fost rostite de Prea Respectabilul Mare Maestru al Indiei, de Marele Secretar al Indiei şi Secretarul Executiv al Confe­rinţei Mondiale. Secretarul Executiv a reamintit liderilor prezenţi că rolul Francmasoneriei în păstrarea păcii universale nu se constă în fra­terni­tatea masonică, ci în mâinile masonilor care au fost făcuţi oameni mai buni prin influenţa filosofiei masonice.