WBro JOHN BELTON
FPS, Loja Hope of Kurrachee No. 337, Marea Lojă a Scoției

Lumea a trecut prin niște vremuri ciudate, iar înmânarea Certificatului și bijuteriei de Fellow al Societății Philalethes lui Kenneth Jack a fost în­târziată, pentru că i‑au fost acordate în 2019, când cere­monia nu a putut avea loc din pricina restricțiilor din pandemie. Când i‑am comunicat Secretarului So­cietății, Terry Tilton, că m‑am mutat în Scoția, am primit un e‑mail în care mă ruga să i le înmânez eu. Răspunsul a fost cât se poate de pozitiv.
Kenneth locuia la circa 100 de kilometri mai la nord, în Pitlochry, un oraș din comitatul Perthshire. Imediat mai sus se află Castelul Blair, casa Ducilor de Atholl. Din familia acestora, Al Treilea, Al Patrulea, Al Șaselea și Al Optulea Duce de Atholl au fost Mari Maeștri ai Marii Loji a Scoției, iar Al Treilea și Al Patrulea Duce au fost Mari Maeștri ai Ancients Grand Lodge din Anglia. Ce loc mai bun să organizăm eve­nimentul?


Vizita a doi prieteni, Fratele Alan Turton din Anglia și Fratele Claudiu Ionescu din România, a creat ocazia perfectă și am căzut cu toții de acord să ne întâlnim la masă la Castelul Blair. Prânzul a durat două ore, răstimp în care am discutat despre chestiuni masonice. Apoi i‑am ținut un scurt discurs lui Kenneth, oferindu‑i Certificatul și bijuteria de FPS.
Vorbim despre un loc turistic, așa că am fost îm­brăcați smart casual și am permis contextului masonic al edificiului să vorbească de la sine. Însă am făcut o fotografie formală în fața castelului. După aceea am pornit cu toții într‑un tur al castelului care a durat două ore. Pereții coridoarelor erau decorați cu săbii, arme de foc și scuturi și, pentru că ne aflăm în regiunea Highlands din Scoția, una dintre activitățile din timpul liber ale Ducilor de Atholl (mai ales al celui de‑al Patrulea Duce) era vânătoarea de cerbi pe moșie.

The 4th Duke of Atholl and his game keeper John Crerar *study for “Death of the Stag in Glen Tilt” *oil over pencil on prepared paper laid on canvas *53 x 49 cm *before 1830

Însă el a fost și un francmason devotat și Mare Maestru al Grand Lodge of Antients din 1775 până în 1812 (cu o pauză). Dintre toți Marii Maeștri ai Angliei, el este cel față de care poporul păstrează încă o amintire plină de afecțiune și respect – iar asta cu siguranță trebuie să fie un semn al măreției
Castelul Blair îți dă impresia că face parte in­disolubilă din regiunea Highlands a Scoției. Pe măsură ce te apropii de el, dealurile devin mai înalte și pădurile se apropie mai mult de drum. Cel mai apro­piat sat este Pilochry. Castelul Blair e situat imediat în afară satului și a fost casa familiilor Stewart și Murray din Atholl de 750 de ani. Inițial era o casă‑turn tipică, dar la mijlocul secolului XVIII a fost transformat într‑un „palat” al lorzilor cât se poate de scoțian, care poate fi văzut și astăzi.
Cea mai apropiată lojă se află la câțiva kilometri. Este vorba despre Loja Dunkeld nr. 14, fondată în 1734. În mod tradițional, Ducii de Atholl au fost maeștri ai lojei „lor” locale, lucru ce demonstrează o puternică legătură a familiei cu Masoneria.

1735, 1747‑1750 Al Doilea Duce de Atholl
1750‑1754 Al Treilea Duce de Atholl
1776‑1800 Al Patrulea Duce de Atholl
1841‑1846 Al Șaselea Duce de Atholl
1895‑1909 Al Optulea Duce de Atholl

Ambii, Al Treilea, și Al Patrulea Duce de Atholl au fost Mari Maeștri în Anglia și Scoția.

Al Treilea Duce de Atholl
Grand Lodge of Antients 1771‑1774
Marea Lojă a Scoției 1773‑1774

Al Patrulea Duce de Atholl
Grand Lodge of Antients 1775‑1781, 1791‑1813
Marea Lojă a Scoției 1778‑1780