CLAUDIU IONESCU
Fondator și Director, Revista FORUM MASONIC

Revista Forum Masonic a ajuns la numărul 64, un pătrat perfect, care este și numărul de ordine al Lojii Forum, din registrul matricol al MLNR. Am fost primul maestru venerabil al Forumului, în urmă cu aproape 25 de ani și, alături de frați ai mei, am creat și lansat această revistă care se află astăzi în cele mai importante biblioteci masonice de pe Glob. Evident, revista a luat numele lojii mele, un nume care nu are nevoie să fie tradus.
Vreau să amintesc câteva nume de frați care și-au pus la dispoziție, la începuturi, sediul de firmă, sau banii, sau ­knowhow-ul pentru Forum Masonic: Alecsandru Hociotă, Mihai Gîrjabu, Traian Petrescu, Sorin Grigorescu și alții. Le mulțumesc încă o dată!
Se cuvine să-i mulțumesc lui Eugen Ovidiu ­Chirovici, după părerea mea cel mai inteligent și vizionar Mare Maestru pe care l-a avut MLNR, cel puțin din 1997, de când am fost eu inițiat. Eugen m-a girat pe plan extern atât pe mine, ca mason, cât și revista Forum Masonic, ca vector de imagine pentru masoneria regulară.
Îi mulțumesc fratelui meu, Gabriel Șutac, Venerabil din trecut al Forumului, pentru inițiativa de a celebra pătratul perfect – 64. Îi mulțumesc lui ­Andrei Merchea, actualul Maestru Venerabil al Lojii Forum 64, care ne-a trimis la redacție o excelentă planșă scrisă din suflet.
În încheiere, dintre foarte multele conjuncturi în care Forum Masonic a deschis uși internațional, amintesc doar un exemplu: la întâlnirea care a precedat depunerii jurământului meu ca membru al Marii Loji a Scoției, la așa numita inquiry meeting, activitatea internațională a revistei Forum Masonic a fost cea care mi-a dat girul pentru a obține votul unanim al fraților mei din Loja de Cercetare Hope of Kurrachee nr. 337.
Prețuirea și gândurile voastre bune mă motivează să merg mai departe!